Social 16 Iulie 2019 16:49
Toata memoria presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene in domeniul agriculturii este sigilata intr-un seif de peste o tona, care se afla la cabinetul ministrului, iar aceste documente pot fi consultate oricand si de catre oricine, a declarat, marti, ministrul de resort, Petre Daea, intr-o conferinta de presa.

"In acest seif avem memoria celor sase luni de zile care s-au petrecut pe perioada in care Romania a detinut presedintia Consiliului UE (...). Va spun si de ce. Pentru ca pretuiesc foarte mult dialogul, pretuiesc foarte mult caracterul uman, colaborarea si respectul fata de cei cu care ne intalnim de fiecare data sau nu ne intalnim si carora le lasam in urma ceea ce am facut noi (...) Pentru a lasa la locul faptei munca pe care am desfasurat-o cu simtul raspunderii si al angajarii statale, am considerat necesar sa introducem in memoria institutiei aceasta regula de a pune la un loc, pe baza de ordin de ministru, toate informatiile pe care noi le-am avut tot ce-am facut in asa fel incat sa se se cunoasca toata munca depusa, dar mai ales sa se cunoasca ceea ce este cu adevarat aici intrucat presedintia nu o faci in fiecare an", a precizat ministrul Agriculturii.

El a subliniat ca oricine poate vedea aceste documente, insa accesul la seiful de peste o tona se face numai prin ordin de ministru, in asa fel incat sa nu dispara nimic de acolo, "pentru ca nu este munca lui Daea, este munca Ministerului Agriculturii".

Daea: Este respectul fata de tara

"Este respectul fata de tara, este respectul fata de de misiunea pe care ai avut-o o perioada de timp la nivelul Uniunii Europene. A fost o munca responsabila, bine organizata, cu succes si o mandrie pentru aceasta institutie si pentru Tara Romaneasca, pentru ca am putut sa facem ceva despre care astazi se vorbeste la superlativ, indiferent de catre cine. (...) Aici, in Romania, au fost ministri si specialisti (pe perioada Presedintiei Romaniei la Consiliul UE n.r.) si toti au apreciat activitatea pe care am desfasurat-o si pe care o sa o vedeti acolo. O sa spuna cineva: "iata domnule cum se lauda Daea". Era cat pe ce sa am o lacrima de regret pentru cineva care zisese ca nu participa pentru ca nu vrea sa auda ce s-a facut in Romania. Mai mult decat a vedea pur si simplu si de a te informa intr-un raport de buna intelegere si de respect institutional, nu pot sa spun. Dar, cred ca am o lacrima de respect pentru munca tuturor si pentru aceasta tara pe care trebuie sa o servim toti, oricand, oriunde, indiferent cine suntem. Asa am considerat eu sa respect aceasta perioada si sa pun la dispozitie celor din jur, celor din afara sau dinauntru, cand timpul le permite, sa vada ce s-a facut, pentru ca le prinde bine, poate intr-o alta perioada, sa o ia ca sprijin si ca suport si sa faca mai bine", a explicat Petre Daea.

Citeste si:
Procesul de aplicare pentru un credit ipotecar: 3 pași de urmat și...
Procesul de aplicare pentru...

Acesta a fost intrebat daca a fost facuta o verificare tehnica si daca acel seif de peste o tona este suportabil in cazul unui cutremur, in conditiile in care cladirea Ministerului Agriculturii are o vechime de peste 100 de ani, Daea a raspuns: "Uneori avem oameni care au greutati mari si nu-i putem selecta la intrarea in institutie. Eu spun ca este un fiset care a stat in aceasta institutie si a stat bine".

La finalul conferintei, ministrul a invitat jurnalistii la cabinetul sau sa vada acel seif in care sunt arhivate toate documentele reiesite pe perioada Presedintiei Romaniei la Consiliul UE in domeniul Agriculturii, scrie Agerpres.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.