Social 4 Iulie 2019 14:53 de Clara Vacaru
Studiul efectuat de echipa motorului gratuit de cautare pentru calatorii momondo.ro arata ca cei mai multi dintre romani ofera bacsis atunci cand calatoresc dar aproape jumatate dintre respondenti (48%) au avut nedumeriri in ceea ce priveste suma potrivita. Cei mai multi participanti romani (39%) sunt de parere ca 9-10% din valoarea notei reprezinta un bacsis bun in restaurantele de acasa, dar participantii majoritari din SUA considera ca 19-20% din pretul final ar trebui adaugat pentru calitatea serviciilor, iar 33% dintre reprezentantii Canadei obisnuiesc sa lase 15-16% in plus, in restaurantele din locurile din care provin.

Prin urmare, am alcatuit o lista privind procentele obisnuite a fi lasate in plus fata de nota, pentru cele mai cautate destinatii de vacanta pentru vara 2019.

Fie ca vorbim despre ospatarii din restaurant, soferul de taxi, personalul care se ocupa de curatenie sau cel care ajuta la cararea bagajelor, cultura bacsisului este diferita in functie de tara vizitata dar sentimentul de inconfort privind suma normala in fiecare locatie poate fi evitat usor. Citeste si: 10+ atractii turistice mai putin cunoscute din Romania/ VIDEO

Chiar daca nu si-ar dori sa fie considerati prea zgarciti sau prea aroganti, in functie de suma lasata in plus, 57% dintre romani au declarat ca nu si-ar dori ca bacsisul sa fie inclus automat in nota de plata intr-un restaurant.

Asia si Oceania
In tari ca Japonia sau China pur si simplu nu se practica aceasta forma de recompensare, iar de multe ori este privita ca o insulta. In celelalte tari asiatice (in special in locurile mai turistice) obiceiurile vestice s-au instalat treptat. In multe dintre restaurante apare o taxa de serviciu de pana la 10%, dar nu intotdeauna acei bani ajung la persoana care serveste. Prin urmare este recomandata o rotunjire a notei in numerar, pentru a multumi pentru serviciile de calitate.
In Australia sau Noua Zeelanda este perfect in regula daca clientii aleg sa nu lase nimic in plus fata de nota de plata, dar orice bacsis va fi apreciat de persoana care serveste masa, curata camera, sau cara bagajele.

Cele mai vizitate locatii de catre romani si bacsisul obisnuit:
Thailanda: Restaurant- 20 Baht; Taxi -Rotunjirea sumei; Bar sau Club - Oricat - in recipientul comun
Malaezia: Restaurant - Rotunjirea sumei; Taxi - nu se obisnuieste; Hotel Staff - RM2 - RM10
Hong Kong: Restaurant - 10-15%; Taxi, Bar - Pastrarea restului

America
In Statele Unite ale Americii si Canada bacsisul este mai mult decat uzual, fiind tratat ca parte a venitului angajatilor. Aproape mereu poate fi platit cu cardul, ceea ce usureaza procesul, dar multi turisti obisnuiesc sa aiba rezerve de bancnote de 1$ pastrate special pentru bacsis.
In America Centrala este cel putin la fel de important, intrucat cei mai multi dintre cei care lucreaza in restaurante sau hoteluri au salarii mici si se bazeaza pe aceste sume lasate in plus pentru venitul lor lunar.
In America de Sud frecventa „atentiilor” scade, dar sunt in continuare binevenite. In general nu se renunta la bacsis decat pentru motive intemeiate.

Citeste si:
Cum te acomodezi după concediu: 5 trucuri ușor de aplicat
Cum te acomodezi după...

Cele mai vizitate locatii de catre romani si bacsisul obisnuit:
SUA: Restaurant - minim 15-20%; Bar, Hotel Staff -1$/bautura, bagaj; Taxi - 1$-15-20%
Mexic: Restaurant - inclus in nota sau 10-20% cash; Bar, Hotel Staff, Taxi -10-20 Pesos/bautura, serviciu
Brazilia: Restaurant - inclus in nota sau 10%; Bar, Hotel, Taxi - Rotunjirea sumei

Europa
Tarile din continentul nostru au viziuni diferite in ceea ce priveste suma lasata in plus, langa nota de plata, chiar daca in cele mai multe destinatii turistice se practica aceasta metoda de recompensare a serviciilor de calitate. In statele din vestul continentului pretul final include, de regula, taxa de serviciu, prin urmare plata poate fi facuta doar rotunjind suma finala, dar daca cineva merita o recompensa generoasa este de preferat ca bacsisul sa ajunga direct la persoana respectiva (in special in Germania, unde bacsisul nu se lasa pe masa), in plus fata de nota de plata.

Citeste si:
Impozitarea bacșișului pare un eșec. Câți bani s-au strâns la buget
Impozitarea bacșișului pare...

In Franta este considerat opulent ca cineva sa lase un bacsis fara un motiv bun. In destinatiile din estul Europei nu este uzual ca nota sa fie suplimentata cu pretul serviciilor, de aceea se obisnuieste adaugarea unei sume la pretul final.

Tarile nordice asigura salarii decente si pentru lucratorii in restaurante sau hoteluri, de aceea bacsisul nu este asteptat, dar nici considerat jignitor.

Cele mai vizitate locatii de catre romani si bacsisul obisnuit:
Italia: Restaurant - inclus in nota sau 10%; Bar, Taxi - Rotunjirea sumei; Hotel Staff - 1-3€
Spania: Restaurant - inclus in nota, plus 5-10%; Bar - 20 Cent; Taxi - Rotunjirea sumei; Hotel Staff - 1-5€
Grecia: Restaurant - inclus in nota, plus Rotunjirea sumei; Bar, Taxi, Hotel Staff - Rotunjirea sumei
Franta: Restaurant - inclus in nota, plus Rotunjirea sumei; Bar - nu se obisnuieste; Taxi, Hotel Staff - 2-3€
UK: Restaurant - inclus in nota sau 10-15%; Bar - nu se obisnuieste; Hotel, Taxi - 10-15%

Citeste si:
De când vor putea merge românii în SUA fără vize. Anunțul oficial...
De când vor putea merge...

***
Studiul a fost realizat pe datele colectate in 2019 printr-un sondaj online in randul a 23.400 de persoane din 22 de tari, dintre care 1006 romani cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.