Dupa 20 de ani de cercetari, rezultatul unui studiu realizat de o echipa de oameni de stiinta de la Universitatea din Concepcion (sudul Chile), condus de medicul Coralia Rivas, a fost publicat in revista Free Radical Biology and Medicine.
Studiul arata ca cele 20 de tipuri de cancer studiate isi satisfac nevoile importante de nutrienti prin reciclarea vitaminei C, scrie Agerpres.
Cu toate acestea, medicul Coralia Rivas a avertizat ca, in niciun caz, nu trebuie "sa opriti administrarea de vitamina C".
Vitamina C nu numai ca previne scorbutul, dar este, de asemenea, esentiala pentru energia celulara, producerea de colagen, sinteza neurotransmitatorilor si contribuie la sistemul imunitar, a spus medicul.
Doua forme de vitamina C coexista in organism: forma oxidata (acid dehidroascorbic sau DHA), care se gaseste in concentratii mari in mediile de oxidare in jurul tumorilor, si forma redusa (acid ascorbic, AA), care detine o functie antioxidanta.
Conform mecanismului descoperit, celulele tumorale capteaza DHA care se afla in cantitati mari in jurul lor, il transporta in interiorul lor si il transforma in vitamina C redusa, ceea ce le mentine in viata.
Cercetarile au aratat astfel ca celulele tumorale de san, de prostata sau de sange, sunt "capabile sa acumuleze cu mult mai multa vitamina C decat celulele normale", a explicat Rivas, care a publicat deja lucrari pe aceasta tema in 1993 in revista Nature.
In opinia sa, descoperirea este "de o importanta capitala, deoarece aceasta inseamna ca vitamina C intareste celulele tumorale si le face mai rezistente la tratamente", confirmand studiile anterioare care arata ca aceasta vitamina "inhiba intr-un anumit fel" tratamentele de chimioterapie si de radioterapie.
"Celula tumorala consuma cantitati mari de antioxidanti si, in acest caz, vitamina C este folosita pentru a inhiba mediul sau oxidativ", a adaugat ea.
Ce categorii de persoane nu le este recomandat să consume portocale
Urmatorul pas reprezinta incercarea de a "inhiba absorbtia unui transportor de vitamina C situat in mitocondriile" celulelor tumorale, numit SVCT2.
Acesta din urma ar fi "vehiculul" care ar permite mitocondriilor sa transfere vitamina in celulele tumorale si astfel sa previna moartea lor.
Coralia Rivas a declarat ca urmatorul pas este acela de a "dezvolta o metodologie de cercetare" pentru un tratament, dar acest lucru va necesita finantare din partea companiilor farmaceutice nationale sau internationale.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Pleci în Germania la Campionatul European de Fotbal? Ce sfaturi are un...
Sursa: wall-street.ro