Potrivit unui comunicat al municipalitatii brasovene, Piata Sfatului este folosita ca studiu de caz in cadrul unui workshop care se desfasoara pe parcursul a doua zile si la care participa specialisti din mai multe state si organisme europene in domeniul securitatii.
In proiect mai sunt parteneri municipalitati europene din Olanda, Grecia, Spania si Lituania, institute de aplicare a legii, institute de cercetare, practicieni si o retea urbana europeana, iar solutiile acestui proiect urmeaza sa fie implementate in alte 50 de orase europene, dupa cele initiale.
Proiectul european "ProTECT" a debutat miercuri, la Brasov, cu un seminar in care specialistii din domeniul securitatii au analizat scenarii posibile, vulnerabilitati ale Pietei Sfatului, precum si solutii de prevenire ale acestor situatii.
Potrivit lui Alin Iacata, sef Serviciu Analiza a Datelor si Informatiilor din cadrul IGPR - institutie partenera in acest proiect - in cadrul proiectului se vor desfasura trei etape principale, scopul principal fiind aflarea unor scenarii de acest tip care se pot ivi in Piata Sfatului, scrie Agerpres.
"Am inceput studiul de vulnerabilitate, al amenintarilor de tip atac terorist, care se pot petrece la evenimentele publice din oras. Etapa a doua este reprezentata de generarea unei liste de recomandari din partea institutelor de cercetare din domeniul aplicarii legii, partenere in proiect - recomandari care vor viza tehnologii ce vor fi aplicate de municipalitati pentru prevenirea acestor tipuri de atacuri, cat si pentru combaterea lor. Etapa finala este reprezentata de evaluarea de catre municipalitate si de catre IGPR a acestor tehnologii. Vom lua fiecare tehnologie in parte, vom analiza rolul ei si posibilele utilitati practice. Am invitat azi specialisti din mai multe institutii publice, specialisti in explozivi, in situatii de urgenta, de la Jandarmerie, inclusiv de la centrele operationale care coordoneaza acest tip de misiuni", a afirmat Alin Iacata, potrivit documentului citat.
Tinerii sub 30 de ani din Brașov: cum te poate ajuta un curs de...
Directorul executiv al Directiei Tehnologii Informationale si Servicii Electronice din Primaria Brasov, Gabriela Vlad, a explicat ca Brasovul are avantajul unei infrastructuri care poate sa sprijine in evaluarea obiectivului propus si un sistem informatic geografic foarte bine pus la punct, care poate ajuta la identificarea si evaluarea tuturor fazelor pe care Comisia Europeana le solicita in analiza vulnerabilitatii.
Potrivit acesteia, in cadrul workshopului au fost marcate pe harta obiectivului - care se intinde pe 11.000 de metri patrati si are o capacitate de 8000-12.000 de persoane - caile de acces (cu masina personala, transport public) si punctele de control care se stabilesc in cadrul unor evenimente de genul Festivalului Cerbul de Aur, parcarile - care sunt, de asemenea, tinte ale atacurilor teroriste - partea de supraveghere video si "butoanele de panica" instalate de municipalitate, dar si toate tipurile de imobile - care pot fi tinte dar si surse de potentiale atacuri.
Zelenski a cerut SUA să admită că Rusia finanțează terorismul
Piata Sfatului a fost aleasa deoarece reuneste mai multe conditii tipice care o face vulnerabile atacurilor teroriste, fiind o zona de promenada foarte aglomerata, unde se organizeaza evenimente la care participa un public numeros, in zona fiind situate doua biserici - Catedrale Ortodoxa si Biserica Neagra - dar si restaurante, muzee, magazine etc.
Valoarea bugetului aferent municipiului Brasov in acest proiect este de aproximativ 50.000 de euro, contributia proprie fiind de aproximativ 5.000 de euro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro