Social 6 Martie 2019 12:06
Cozmin Gusa a reactionat in urma declaratiilor unui membru PLUS, Oana Maria Bogdan, care a declarat ca vrea desfiintarea proprietatii.

Unul dintre membrii conducerii PLUS, Oana Maria Bogdan, a sustinut, intr-un comentariu pe retelele de socializare ca vrea desfiintarea proprietatii private. "Cred ca un pas important al omenirii va fi cel al renuntarii la proprietate. Cand nu vor mai exista teritorii care sa apartina unui om, trib, neam sau corporatie, vom reusi sa convietuim armonios pe planeta Pamant. Eu am incredere ca acest lucru se va intampla in timpul vietii mele", a comentat Oana Bogdan, care a fost prezentata de Dacian Ciolos ca fiind "forta motrice" a echipei, potrivit hotnews.ro.

Cozmin Gusa: Trebuie sa ne puna pe ganduri

"Eu sunt profesor la baza, daca vreo eleva de a mea din ciclul gimnazial sau din liceu ar fi emis asemenea idei, le priveam cu ingaduinta, ca urmare a unor lecturi sumare pe care le-ar fi avut despre lume si viata. In schimb, afirmatia asta a lui Ciolos, ca o recunoaste pe domnisoara respectiva ca o forta motrice a unui partid, trebuie sa ne puna pe ganduri. Sigur, cu un ochi radem, dar daca suntem responsabili cu celalalt plangem, pentru ca aceasta forta mortice a lui Ciolos, emitand asemenea idei de eleva de clasa a IV-a si fiind confirmata ca a contribuit la echipa executiva a PLUS, care isi propune sa conduca Romania, asta e ceva deja extrem de ingrijorator.

Aceasta forta politica din jurul lui Ciolos este formata si din oameni saraci cu duhul sau care nu au studii corespunzatoare, sau au facut facultatea mai mult sau mai putin cu frecventa, dar acest eveniment trebuie sa il marcam ca fiind extrem de ciudat, un mare accident pentru partidul lui Ciolos si pentru alianta asta a lor cu USR, ce vor sa faca ei, care ne confirma faptul ca aveam de a face cu oameni care habar nu au de cum e politica, habar nu au de nevoile romanilor si cred ca din acest moment se poate discuta de necesitatea reincarcarii acestei aliante cu altcineva, iar ipoteza pe care noi am emis-o prima data ca fara Laura Codruta Kovesi pe liste vor muri pe glie, devine o ipoteza din ce in ce mai clara, pentru ca Ciolos emite jos, liderii, precum aceasta domnisoara, emit nu doar jos ci in afara oricarei dezbateri politice cu idei pe care o fata inteligenta din scoala generala le-ar putea emite, in conditiile in care putem sa o scuzam ca nu ar stii cum este alcatuita lumea. Insa ciudatenia acestor idei, il aseaza pe Dacian Ciolos personal, intr-o postura extrem de delicata si incomoda", a spus Gusa, citat de stiripesurse.ro.

Citeste si:
Scandalul cu Laurențiu Reghecampf a pus-o serios pe gânduri pe...
Scandalul cu Laurențiu...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.