Viitorul summit intre presedintele american Donald Trump si liderul nord-coreean Kim Jong Un va avea loc ''la sfarsitul lui februarie'', a anuntat vineri Casa Alba, fara a preciza locul unde va avea loc intrevederea, informeaza AFP si dpa.

"Presedintele este nerabdator sa-l intalneasca pe presedintele Kim, locul intrevederii urmand sa fie comunicat ulterior", a declarat purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Sarah Sanders, la finalul intrevederii dintre Trump si Kim Yong Chol, "mana dreapta" a liderului nord-coreean, intrevedere care a durat 90 de minute in Biroul Oval, potrivit Agerpres.

Inainte de intrevederea cu Donald Trump, negociatorul nord-coreean a avut vineri dimineata o intrevedere cu secretarul de stat american Mike Pompeo si cu trimisul special al SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun.

Presedintele Trump, care a avut un prim summit istoric cu Kim in iunie 2018, la Singapore, a dezvaluit la inceputul lui ianuarie ca a primit ''o scrisoare formidabila'' din partea liderului nord-coreean si a salutat bunele relatii cu acesta.

La summitul de la Singapore, Trump si Kim au semnat un acord redactat in termeni putini precisi cu privire la denuclearizarea Peninsulei Coreene. SUA insista de atunci ca Phenianul sa abandoneze armele nucleare inaintea oricarei relaxari a sanctiunilor economice la care este supus si pe care liderul nord-coreean le-ar vrea ridicate in prealabil.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.