Ideea propusa de catre ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, legata de limitarea permisului de munca pentru cinci ani in fiecare tara nu are niciun sens, a declarat, miercuri, Bogdan Hossu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale "Cartel Alfa".

"Ideea propusa de catre ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, legata de limitarea permisului de munca pentru cinci ani in fiecare tara, nu are niciun sens. Odata ca vorbim despre dreptul la libera miscare a cetatenilor in Uniunea Europeana, iar in al doilea rand, parerea mea este ca trebuie sa cream aici conditii de munca si de trai decente pentru a tine forta de munca. Adica, in fiecare localitate, mai ales in mediul rural, trebuie sa existe o scoala, un dispensar, un loc de munca asigurat, practic strictul necesar pentru un trai decent. Asta e problema, ca in Romania statul inca nu asigura aceste conditii decente. Repet, ideea ministrului Teodorovici nu are niciun sens", a spus Hossu pentru Agerpres.

Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat, marti, intr-o dezbatere la Parlament avand ca tema invatamantul universitar dual si criza fortei de munca, ca permisul de munca ar trebui limitat la 5 ani fara drept de reinnoire in aceeasi tara.

"Eu am ridicat problema asta si la nivelul colegilor mei, ministri de Finante din Europa, si am spus, poate suna asa mai restrictiva, mai nu stiu, de alta factura, (...) dar asta este, trebuie sa invatam la nivel european ca, cu cat o zona devine mai saraca, cu atat o zona devine mai bogata, dar, undeva, lucrurile se rup. Interesul Uniunii Europene, daca suntem cu adevarat lideri, vorbesc de toti liderii europeni, la nivel european, trebuie sa fie acea coeziune, cu adevarat coeziune politica sociala. Nu incarci si intaresti partea de Vest si lasi restul de Europa prin fel de fel de conditii, o lasi in afara. Deci, limitarea dreptului de a lucra. In ce sens ca iar o sa vad stiri ca Teodorovici vrea sa reformeze Europa. Permisul de munca sa fie acelasi ca si timp in toate statele. Nu mai ai voie dupa primul permis sa iti reinnoiesti dreptul de munca, ca sa fii obligat sa migrezi in Europa. Ca asa daca sta in Germania si tot primeste drept de munca, pai nu o sa se intoarca cel din Germania care lucreaza in veci in Croatia, Romania, adica tarile de unde, poate, forta de munca a plecat. Deci, trebuie sa fie o astfel de masura discutata. Maxim 5 ani si, dupa 5 ani, la revedere, te duci in alta tara si iti cauti loc de munca", a sustinut Teodorovici.

Propunerea lui Teodorovici a luat prin surprindere pe toata lumea

Declaratiile ministrului Finantelor au atras critici din partea sindicatelor, reprezentantii Blocului National Sindical catalogand drept anti-europeana propunerea lui Teodorovici, venita cu putin timp inainte de preluarea presedintiei Consiliului UE de catre Romania.
Citeste si:
Mihai Trăistariu a ajuns la capătul puterilor . Vrea să își...
Mihai Trăistariu a ajuns la...

"Cu foarte putin timp inainte de preluarea presedintiei Consiliului Uniunii Europene, Ministrul Teodorovici (ministrul Finantelor, n.r.), ministru desemnat de un partid social democrat, face o propunere ministrilor de finante din statele membre UE in deplina contradictie cu principiile fundamentale ce stau la baza constructiei europene. Consideram ca discursul Ministrului Teodorovici este unul anti-european, fara nici o legatura cu prezentul si viitorul acestui proiect politic de anvergura. Introducerea de restrictii in ceea ce priveste exercitarea dreptului la munca de catre cetatenii UE incalca indiscutabil teze din Tratatul privind functionarea Uniunii", precizeaza BNS.

Totodata, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, lider al ALDE, a declarat ca dreptul de a munci in interiorul Uniunii Europene este castigat de toti romanii, iar problema deficitului de forta de munca in Romania, o problema reala, nu se rezolva prin limitarea unui drept castigat prin obtinerea calitatii de membru al UE.

Citeste si:
Lider Cartel Alfa: ”Șomajul tehnic va tăia salariile bugetarilor cu...
Lider Cartel Alfa: ”Șomajul...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.