19 Octombrie 2018 , 09:17 in Social
Mesajele publicate pe Facebook ar putea dezvalui daca utilizatorii sufera de depresie, conform unui nou studiu publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences, citat de Fox News.

Cuvintele pe care oamenii le includ in mesajele publicate pe retelele de socializare pot indica daca sunt afectati de o posibila depresie si au nevoie de ajutor pentru imbunatatirea sanatatii mintale.

''Am observat ca utilizatorii care au primit in cele din urma diagnosticul de depresie au utilizat mai des pronumele personal la persoana 1, acest lucru sugerand o preocupare pentru propria persoana"
, a notat echipa de cercetatori condusa de Johannes Eichstaedt.

Oamenii de stiinta au studiat cazurile a 683 de persoane care au apelat la serviciile de urgenta ale unitatilor medicale si au analizat paginile acestora de Facebook. In timp ce majoritatea participantilor nu au prezentat semne de depresie, 114 au fost diagnosticati cu depresie pe baza istoricului lor medical, scrie Agerpres.

Cercetatorii au analizat mesajele publicate pe Facebook de fiecare pacient cu sase luni inainte de stabilirea diagnosticului de depresie pentru a afla daca acestea contineau indicii cu privire la starea de sanatate mintala.

''Pe baza limbajului care a precedat prima documentare a diagnosticului de depresie, am putea identifica pacientii cu depresie cu mare precizie'', au notat cercetatorii in studiu.

Mesajele continand cuvinte precum "ugh" (''of''), "dor", "ura", "durere", "lipsa", "plans" si "lacrimi" au fost mai frecvent atribuite persoanelor diagnosticate ulterior cu depresie.

Intrucat cazurile de depresie si suicid urmeaza o tendinta ascendenta in Statele Unite, platformele media de socializare ar putea oferi o oportunitate pentru cercetatori de a avea acces la informatii privind problemele de sanatate mintala.

Facebook a initiat in 2015 propriul program ce a permis utilizatorilor sa semnaleze conturile persoanelor care aveau ganduri suicidare. Compania a folosit, de asemenea, algoritmi de inteligenta artificiala pentru prevenirea sinuciderilor, insa aceasta a fost criticata de experti pentru ca nu a mers suficient de departe.

Facebook nu a raspuns imediat solicitarii Fox News de a face comentarii pe aceasta tema.

O alta echipa de cercetatori a relevat in 2017 ca Instagram ar putea determina daca oamenii sufera de depresie pe baza unor caracteristici precum numarul de fotografii alb-negru publicate.

Insa rezultatele ridica semne de intrebare cu privire la respectarea dreptului la protejarea datelor personale legate de starea de sanatate. In acest sens, cercetatorii au recunoscut ca punerea in aplicare a unui algoritm ar putea modifica mesajele publicate pe retelele de socializare.

"In mod similar, cei care interpreteaza datele trebuie sa recunoasca faptul ca oamenii pot schimba ceea ce scriu in functie de perceptia lor asupra modului in care informatiile ar putea fi observate si utilizate"
, au notat ei.

Pana in prezent Facebook nu a facut referiri cu privire la dezvoltarea unui astfel de instrument in viitorul apropiat, mentioneaza Fox News.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Studiu: Mesajele publicate pe Facebook ar putea dezvalui daca utilizatorii sufera de depresie.