21 Septembrie 2018 , 15:24 in Business
Ordinul de interventie pentru evacuarea Pietei Victoriei, la protestul din 10 august, emis de Laurentiu Cazan, directorul general al Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, a fost dat cu incalcarea dispozitiilor legale, precizeaza PICCJ.

Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Parchetelor Militare au dispus, in cauza privind evenimentele violente din zilele de 10 si 11 august, produse cu ocazia mitingului organizat in zona Piata Victoriei, efectuarea urmaririi penale fata de:

* maiorul Laurentiu Valentin Cazan, in prezent imputernicit director general al Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, pentru abuz in serviciu, participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata, participatie improprie la fals intelectual, participatie improprie la uz de fals;

* comisarul sef de politie Mihai Dan Chirica, secretar de stat pentru relatia cu institutiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata;

* colonelul Gheorghe Sebastian Cucos, in prezent prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Romane, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata;

* colonelul Ionut-Catalin Sindile, in prezent imputernicit inspector general al Jandarmeriei Romane, pentru complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata.

Potrivit ordonantei procurorilor, maiorul Laurentiu Valentin Cazan, in data de 10 august, in calitate de comandant al actiunii de mentinere a ordinii publice in cadrul manifestatiei desfasurate in Piata Victoriei, a creat aparenta unei actiuni legale de restabilire a ordinii publice si a ordonat interventia in forta pentru evacuarea participantilor la protest, cauzand astfel o vatamare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire prevazute de Constitutia Romaniei, Legea 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

"Ordinul de interventie pentru evacuarea Pietei a fost emis cu incalcarea dispozitiilor articolului 19 din Legea 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si a articolelor 33, 34, 36 si 37 din Legea 550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane", precizeaza anchetatorii.

De asemenea, arata PICCJ, acesta a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinta exercitarii de catre militarii din subordine a unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte indreptate inclusiv impotriva copiilor, altfel decat in mod gradual si fara a inceta dupa realizarea scopului misiunii, producandu-se vatamarea unui numar mare de participanti la protest.

"In noaptea de 10/11 august, suspectul a determinat autorul scriptural al Jurnalului Actiunilor Operative, intocmit la nivelul Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, sa consemneze in mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucuresti a aprobat interventia in forta pentru restabilirea ordinii publice in Piata Victoriei si ulterior a determinat folosirea Jurnalului Actiunilor Operative ca dovada a modului legal in care s-ar fi desfasurat interventia in forta", mentioneaza procurorii.

Mihai Dan Chirica a abuzat de functia sa pentru a evacua Piata Victoriei

Cu privire la Mihai Dan Chirica, procurorii noteaza ca, in noaptea de 10/11 august, a uzat de autoritatea conferita de functia detinuta pentru a-l ajuta pe Laurentiu Cazan sa creeze aparenta de legalitate a actiunii de evacuare a protestatarilor aflati in Piata Victoriei, exercitand presiuni asupra prefectului municipiului Bucuresti pentru a aproba formal ordinul de interventie in forta, atat anterior, cat si ulterior orei la care acesta a fost emis de conducatorul fortelor de ordine, cauzandu-se astfel o vatamare a drepturilor legitime ale majoritatii protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire.

"Aparenta de legalitate creata a permis fortelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Romane sa foloseasca mijloacele din dotare pentru evacuarea protestatarilor aflati in Piata Victoriei, cu consecinta exercitarii unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea fortei nefiind una graduala, uzand de mijloacele din dotare inclusiv impotriva copiilor, producandu-se vatamarea unui numar mare de participanti la protest", sustine Parchetul General, intr-un comunicat transmis vineri Agerpres.

Cucos si Sindile au pus in aplicare ordinul nelegal de evacuare in forta a Pietei Victoriei

In ceea ce-i priveste pe Gheorghe Sebastian Cucos si Ionut Catalin Sindile, anchetatorii spun ca, in noaptea de 10/11 august, ''in lipsa unui ordin sau dispozitii fragmentare care sa consemneze preluarea comenzii de la maior Laurentiu Cazan, prin ordinele date direct fortelor de ordine, au participat nelegal la conducerea operatiunilor si l-au ajutat pe acesta din urma sa puna in aplicare ordinul nelegal de interventie in forta pentru evacuarea protestatarilor aflati in Piata Victoriei, cauzand astfel o vatamare a drepturilor legitime ale majoritatii protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire, cu consecinta exercitarii de catre fortele de ordine din cadrul Jandarmeriei Romane a unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea fortei nefiind facuta in mod gradual si avand loc inclusiv impotriva copiilor, producandu-se astfel vatamarea unui numar mare de participanti la protest''.

Procurorii militari au deschis un dosar penal in legatura cu modul in care au intervenit jandarmii in timpul protestului din 10 august. Peste 770 de plangeri penale au fost inregistrate la Sectia Parchetelor Militare din partea unor persoane care au avut de suferit in urma interventiei jandarmilor la protest.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Parchet: Ordinul de interventie pentru evacuarea Pietei Victoriei a fost emis cu incalcarea dispozitiilor legale.


Ultima ora din Business pe 9AM