Social 26 August 2018 14:02 de Clara Vacaru
In cadrul primei sale vizite apostolice in Irlanda, prilejuita de cea de-a IX-a Intalnire Mondiala a Familiilor 2018, papa Francisc s-a intalnit sambata timp de o ora si jumatate cu opt victime ale abuzurilor comise de membri ai clerului - preoti si persoane din cadrul institutiilor catolice - a anuntat purtatorul de cuvant al Vaticanului, citat de EFE.

Aceasta intalnire cu "supravietuitori" in parte identificati intr-un comunicat al Vaticanului, s-a desfasurat la sfarsitul zilei de sambata, in prima din cele doua zile ale vizitei papei in Irlanda.

Printre cele opt persoane s-a aflat si o victima, care a dorit sa ramana anonima, a preotului catolic Tony Walsh, care a abuzat de zeci de copii timp de doua decenii, inainte de a fi deferit justitiei si condamnat la inchisoare.

Papa s-a intalnit si cu Marie Collins, in varsta de 70 de ani, care a fost victima timp de 13 ani a abuzurilor comise de un preot in timp ce era internata intr-un spital si care a devenit purtatoare de cuvant a victimelor abuzurilor clerului irlandez.

Preotul Patrick McCafferty, primit de asemenea de papa, a fost agresat in vremea cand era seminarist in anii 1980.

Suveranul pontif si-a inceput, sambata, prima vizita papala din ultimii 39 de ani in Irlanda, efectuata intr-o perioada in care scandalurile privind abuzurile comise de clerici au patat imaginea Bisericii Catolice, care se confrunta cu cea mai grava criza de credibilitate din ultima vreme.

Un raport publicat saptamana trecuta in Statele Unite, care a scos la iveala fapte ilegale savarsite de preoti catolici in statul Pennsylvania, alaturi de scandaluri similare din Australia si Chile, au pus presiune asupra papei Francisc, de la care se asteapta sa abordeze intr-un mod mai amplu tema abuzurilor sexuale comise de membri ai clerului impotriva minorilor.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.