Social 1 Iulie 2018 12:54
CFR Calatori nu va avea vagoane suficiente in vara aceasta pentru a satisface nevoia de trafic, mai ales pentru litoral, in conditiile in care din 1.200 de vagoane pe care le are in inventar, 400 erau oprite din cauze tehnice, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Sova, intr-un interviu acordat AGERPRES.

Acesta a subliniat ca s-a inceput o procedura de licitatie in vederea achizitionarii unui numar de 100 de automotoare tip Sageata albastra Desiro, "insa nimic nu va veni pentru sezonul estival".

"Din pacate, situatia sta foarte rau, in sensul ca din 1.200 de vagoane pe care CFR Calatori le are in parcul inventar, in luna martie 400 erau oprite din cauze tehnice. Nicio licitatie nu era facuta pentru reparatia acestora, lucru care insa, acum, s-a facut si au inceput reparatiile. Totusi, vom traversa foarte greu aceasta vara. Din fericire, apetitul publicului pentru transportul pe cale ferata a crescut. Pe de alta parte, din nefericire, CFR Calatori are o conditionalitate foarte, foarte grava, in sensul ca nu are vagoane destule si nici nu va avea vagoane suficiente in vara asta pentru a satisface nevoia de trafic, pentru litoral mai ales.

Compania are in vedere - si s-a inceput o procedura de licitatie pentru un acord in vederea achizitionarii de 100 de automotoare tip Sageata albastra Desiro, insa nimic din toate acestea nu va veni pentru sezonul estival. Asteptam sa le avem din septembrie - octombrie. Se repara, se fac eforturi sa se gestioneze acest trafic cu un pic mai mult de 2/3 din totalul parcului pe care ar fi putut sa il exploateze. Sau sa se straduiasca sa optimizeze, sa aduca vagoane, dar o treime din parc lipsa inseamna foarte mult. Va fi aglomerat in aceasta vara in gari si la casele de bilete, din pacate.

Vreau sa ma refer si la lipsa posibilitatii ca studentii sa poata sa rezerve bilete online. Este o conditionalitate generata de faptul ca, pentru a putea obtine un bilet gratuit, ei trebuie sa prezinte niste documente pe care nu le putem gestiona online", a spus Lucian Sova.

Citeste si:
Adidas Ozweego - adidași la modă care vor fi un hit în această vară
Adidas Ozweego - adidași la...

Intrebat daca s-a luat in calcul o limitare a numarului de calatorii gratuite pentru studenti, mai ales ca s-a extins aceasta facilitate si la cei care urmeaza masterate sau doctorate, raspunsul ministrului a fost: "Acest lucru tine de o decizie guvernamentala si de o politica publica privind prioritizarea unor ajutoare, pentru ca acesta este un fel de ajutor totusi pentru un anumit public-tinta. Sigur ca se asteapta niste optimizari, avand in vedere ca trebuie sa sustinem nu numai turismul, ci in primul rand sa sustinem accesibilitatea la invatamant a studentilor, si ar trebui ca acest lucru sa fie o prioritate.

Eu reliefez acest aspect in urma discutiilor pe care le am cu colegii din Guvern, transmit de asemenea informatia ca exista o stare de nemultumire si de asteptare din partea publicului care plateste bilete si care, uneori, este in situatia de a calatori ori in conditii mai dezagreabile, ori de a nu mai avea acces la bilet atunci cand doreste, pentru ca aceste bilete sunt luate deja de cei care beneficiaza de gratuitate.

Citeste si:
Denivelări de asfalt la Podul de la Brăila la doar o lună de la...
Denivelări de asfalt la Podul...

Altfel, ca politica publica in principiu, dat fiind ca ne adresam tinerei generatii, este bine sa o incurajam sa practice calatoria cu trenul mai degraba decat cu mijloace auto, fie personale, fie de transport public".

Citeste tot interviul aici.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.