Ministerul Educatiei Nationale spune ca "este limpede" ca profesorul de la Liceul Tehnologic "Nicolae Teclu" din Copsa Mica, care a fost filmat in timpul unei ore de curs, a avut un comportament indecent.

"Indiferent de rezultatul anchetei Politiei, care este in curs, este limpede ca profesorul in cauza a avut un comportament indecent (oricare ar fi circumstantele - inclusiv posibile boli - care l-au produs). Ora de curs nu se desfasura in conditii normale, demisia profesorului reprezentand doar o prima actiune fireasca in contextul dat", se arata intr-un comunicat al Ministrului Educatiei, remis sambata AGERPRES.

Potrivit sursei citate, ministrul Educatiei, Valentin Popa, a discutat vineri cu echipa de conducere a Inspectoratului Scolar Judetean Sibiu si cu cea a Liceului din Copsa Mica, in cadrul intalnirii fiind analizate documentele referitoare la acest caz.

"Dupa o analiza atenta, este limpede ca si elevele care au filmat si ulterior au difuzat imaginile indecente au ales o solutie incorecta, cu atat mai mult cu cat cunosteau si chiar semnasera Regulamentul liceului. Trauma episodului indecent poate sa existe la aceste eleve, insa aceasta nu explica faptul ca ele au filmat si apoi au si facut publice imaginile filmate", se precizeaza in comunicat.

Conform sursei citate, elevele ar fi putut sa discute cu diriginta, cu echipa de conducere a liceului, cu reprezentantul elevilor sau cu alte autoritati. "Atat reprezentantul elevilor in Consiliul Clasei, cat si reprezentantul elevilor in Consiliul de Administratie au propus sanctionarea elevelor", arata sursa citata.

Ministerul Educatiei: Diriginta a aflat despre incident in acelasi timp cu conducerea liceului

In ceea ce priveste faptul ca diriginta clasei nu a fost sanctionata, aceasta fiind suspectata de incercarea de a musamaliza cazul, Ministerul Educatiei precizeaza ca "s-a constatat ca ea a aflat despre incident in acelasi timp cu conducerea liceului si nu exista declaratii sau fapte care sa o acuze".

"Pana in aceasta etapa, ministrul Educatiei tine sa precizeze ca structurile de conducere din liceu au respectat procedura, sanctionarea elevelor fiind votata succesiv de catre Consiliul Clasei, Consiliul Profesoral si apoi de Consiliul de Administratie al liceului",
informeaza comunicatul, precizandu-se totodata ca se asteapta si finalizarea anchetei Politiei.
Citeste si:
Iancu Sterp, luat în vizor din cauza comportamentului de la...
Iancu Sterp, luat în vizor...

De asemenea, Ministerul Educatiei spune ca se poate redeschide subiectul introducerii camerelor de supraveghere in clase, in contextul unui astfel de caz si avand in vedere ca reprezentantii Liceului din Copsa Mica si-au manifestat dorinta in acest sens.

"Ministrul Valentin Popa considera insa ca, asupra acestui subiect, nu trebuie luata o decizie de la 'centru'. Asadar, toate cadrele didactice, impreuna cu parintii si elevii, sunt invitate sa analizeze daca este oportuna introducerea camerelor de supraveghere si in salile de curs (pe langa cele deja prezente pe holuri si in curtile interioare)",
se subliniaza in comunicat.

Totodata, Ministerul Educatiei sustine ca o astfel de masura poate sa conduca la o mai buna disciplina in orele de curs si la o mai mare siguranta in scoli.

Un preot profesor de religie la o scoala din Copsa Mica ar fi fost filmat, in ianuarie, in timpul unei ore de curs, fiind acuzat de eleva care a si postat imaginile pe Youtube ca s-ar fi masturbat. Politia si Parchetul au declansat cercetari privind acuzele aduse profesorului preot dupa ce mama uneia dintre eleve a depus plangere.

Citeste si:
Momentul in care Ariana Grande este atinsa indecent de un pastor la...
Momentul in care Ariana...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.