Asociatia Studentilor in Drept ii indeamna pe studentii Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti sa protesteze, miercuri, incepand cu ora 13:00, intr-o "manifestatie muta", sustinuta in fata facultatii. Studentii condamna modificarea legislatiei penale, precizand ca aceasta aduce atingere statului de drept si suprematiei Constitutiei Romaniei. 

"Cu totii cunoastem initiativele aflate in Parlament pentru modificarea legilor justitiei si a Codurilor Penale. De altfel, credem ca efectele negative irecuperabile pe care mare parte din aceste schimbari le-ar produce sunt de netagaduit. Diferite voci din spatiul public asteapta reactia studentilor de la Drept, care ar fi loviti in mod direct de aceste masuri mai mult decat alte categorii sociale", spun reprezentantii Asociatiei Studentilor in Drept, potrivit News.ro.

"Manifestul mut" al studentilor de la Drept urmeaza modelul actiunilor judecatorilor, procurorilo si auditorilor de justitie.

"Ne vedem pe treptele facultatii, in fata lui Cicerone, a lui Papinian, a lui Justinian, Solon si Licurg pentru ca stim de peste 2000 de ani ca dreptul nu se construieste arbitrar, pentru diferite interese care nu sunt ale "cetatii".‍‍‍‍‍‍ ‍‍Intr-un asemenea moment critic credem ca trebuie sa aratam ca studentii, cei care de-a lungul timpului au fost primii care au criticat asemenea masuri, sunt in continuare o voce relevanta in societate.

Suntem cu totii vulnerabili in fata nedreptatii ce se va instaura si legaliza in societatea romaneasca. Credem ca asociatia noastra studenteasca, prin misiunea ei de educare si cultivare a spiritului civic si juridic, trebuie sa traga un semnal de alarma si sa sanctioneze astfel de acte antisociale, injuste si supuse arbitrariului", adauga Asociatia Studentilor in Drept. ‍‍

Magistratii de la mai multe instante din tara si din Bucuresti au protestat luni, iar marti, magistratii au anuntat ca vor protesta zilnic impotriva modificarii legilor Justitiei si codurilor penale.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat ca, din punct de vedere al functiilor pe care le ocupa, magistratii trebuie sa respecte legile speciale si Constitutia.

Augustin Lazar, procurorul general al Romaniei a anuntat ca magistratii doresc dialog cu cei care vor sa modifice legile.

Citeste si:
Minivacanță pentru elevi și studenți de 1 Decembrie. Când începe...
Minivacanță pentru elevi și...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.