Medicul Gheorghe Burnei a declarat joi, intr-o conferinta de presa, dupa ce instanta a decis definitiv ca nu poate profesa in sistemul public de sanatate, ca este vorba si despre presiunea exercitata prin memorandumul semnat de fostii sai colegi, de la Sectia de chirurgie ortopedica a Spitalului "Marie Curie", care au refuzat orice forma de colaborare cu el. El s-a declarat surprins de atitudinea acestora, spunand ca i-a ajutat in multe privinte si s-a intrebat cine este in spatele demersului lor.

Burnei a reluat afirmatiile conform carora a vrut doar sa faca bine, iar cazul de la care a inceput totul este o facatura, invocand din nou cele doua ONG-uri, "Daruieste viata" si "Daruieste Aripi".

"Pe 10 decembrie, tot ce stiam despre viata, profesionalism, medicina, prieteni s-a rasturnat. Din cAuza unui rechizitoriu plin de acuze respinse ulterior una dupa alta de instanta, am fost ridicat de mascati. Am fost arestat. Am fost prezentat drept un monstru care face experimente pe copii. Si de noua luni incoace, viata mea a luat o turnura pe care nu as fi visat-o nici in cel mai cumplit cosmar. Sunt aratat cu degetul cum ca am mutilat copii, cand tot ce am facut in 42 de ani de cariera a fost sa gasesc solutii la situatii disperate, imposibile, respinse de alti doctori, sa salvez vieti, sa aduc milioane Casei Nationale de Sanatate, operand copii in tara si nu in strainatate, sa scutesc parintii de la datorii pe viata, pe care sigur si le-ar fi facut. Cu ce am gresit facandu-mi meseria cat am putut eu de bine? Nu am avut niciodata o acuzatie de malpraxis, dimpotriva, povestea de la care a inceput totul este o facatura. Pe fetita asta am operat-o acum 18 ani, era un caz extrem de dificil. Pana si doctorul din Italia la care mama ei a dus-o in aprilie anul trecut cu ajutorul celor doua ONG-uri „Daruieste viata” si „Daruieste aripi”, nu a facut altceva decat sa-i confirme ca operatiile mele au fost reusite si la momentul actual nu se impune nicio interventie chirurgicala", si-a inceput Burnei declaratia, pe care a citit-o, inainte de a raspunde intrebarilor jurnalistilor.

El a acuzat faptul ca in media, cuvintele la adresa sa sunt calomniatoare, aceasta in timp ce, la telefon sau pe strada, oamenii se opresc sa-i multumeasca si sa se roage sa le ajut copii.

"Am incercat sa operez la spitale private, insa s-a exercitat o presiune asupra acestora, fiind amenintate cu DNA, controale ANAF, miscari de strada astfel incat nu m-au putut primi acolo. Astazi, Curtea de Apel a respins ceea ce Tribunalul a aprobat vinerea trecuta, ca urmare a memorandumului colegilor mei de la Marie Curie. Sunt chiar ei cei care m-au judecat inainte sa o faca instanta de judecata?", a spus medicul.



Gheorghe Burnei sustine ca pentru el acesti oameni au fost copiii sai, au fost colaboratori si a petrecut cu ei mai mult timp decat cu familia sa.

"Am renuntat la banii proprii de cercetare ca sa le platesc lor ani de studiu in doctorat. I-am primit la doctorat, i-am ajutat in perioada de doctorat, pe unul dintre ei l-am ajutat sa obtina punctaj pentru a ajunge sef de lucrari la Universitatea de Medicina si Farmacie Bucuresti si tot ce s-a facut in clinica de ortopedie pediatrica s-a facut datorita ajutorului si preocuparilor mele", a sustinut medicul.

Gheorghe Burnei: Nu am vrut sa refuz niciun copil

El a reluat afirmatiile conform carora activitatea aa la Spitalul Marie Curie incepea in fiecare zi la ora 7 dimineata si se incheia uneori la 22.00, 23.00.
Citeste si:
Despre Cloud PACS: cum pot utiliza medicii această tehnologie în...
Despre Cloud PACS: cum pot...

"Nu am vrut sa refuz niciun copil. Faceam toate aceste lucruri fara sa fiu interesat de venituri. Daca eram interesat de venituri, puteam sa ii chem la particular. Sau puteam merge la spital sa stau degeaba. M-am luptat pentru ei, pentru colaboratori, sa ramana in Bucuresti si sa profeseze la acest spital. Si am facut asta pentru ca vreau sa las in urma mea medici competenti, care sa aiba grija de copiii romanilor. Asa ca ma intreb cine este in spatele lor, cine ii preseaza sa faca tot posibilul sa ma discrediteze? De ce am deranjat atat de tare? Pana unde va merge aceasta miscare anti-Burnei si cat de mult vor sa ma distruga? Cu mana pe inima va spun ca nu am facut decat bine si asta vreau sa fac in continuare. Este tot ceea ce stiu sa fac. Nu sunt perfect, dar va spun din suflet ca sunt nevinovat. Pe toti i-am ajutat cum am putut si cat am putut", a mai declarat Gheorghe Burnei.

Curtea de Apel Bucuresti: Medicul Gheorghe Burnei nu mai poate profesa in spitale de stat

Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au decis definitiv, joi, ca medicul ortoped Gheorghe Burnei - acuzat de mai multe fapte de luare de mita - nu va putea profesa in spitalele din sistemul public de sanatate. Precedenta decizie, apartinand Tribunalului Bucuresti, prin carelui Burnei i se permitea sa revina in sistemul medical de stat, a generat nemultumiri in randul medicilor din Sectia de Ortopedie a Spitalului "Marie Curie", care au transmis ca refuza orice forma colaborare cu acesta.
Citeste si:
Oana Roman primește amenințări dure din partea internauților....
Oana Roman primește...

"Mentine interdictia impusa inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfasura activitatea in executarea careia a savarsit fapta in Spitalul Clinic de Urgente de Copii Marie Curie sau in alta unitate din sistemul public de sanatate", se arata in decizia Curtii de Apel Bucuresti, care este definitiva.

Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au judecat, joi, contestatia procurorilor la decizia luata in 25 august de magistratii Tribunalului Bucuresti, care i-au ridicat acestuia interdictia de a profesa intr-un spital de stat.

Judecatoarea Eugenia Voineag de la Tribunalul Bucuresti arata in motivarea deciziei de a permite medicului ortoped sa profeseze la orice unitate medicala de stat, inclusiv la Spitalului "Marie Curie", ca aceasta interdictie nu se mai impune, avand in vedere ca, la opt luni de la instituirea controlului judiciar in cazul doctorului, "necesitatea ocrotirii opiniei publice ca urmare a impactului mediatic nu mai este actuala”.

Citeste si:
Ședinţă solemnă cu ocazia aniversării a 30 de ani de la adoptarea...
Ședinţă solemnă cu ocazia...

Medicul Gheorghe Burnei a scris pe Facebook, dupa ce instanta a decis ca poate profesa din nou, ca nu a conditionat niciodata actul medical, ca banii lasati de pacienti fara stirea sa erau folositi pentru a cumpara mancare cadrelor medicale care ii erau alaturi la operatii si ca, prin decizia de a ramane in tara si a opera a adus economii Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate, dar si romanilor care altfel ar fi fost nevoiti sa achite o parte din costul interventiilor facute in strainatate.

"Nu am conditionat niciodata actul medical. Am refuzat constant ceea ce toti pacientii si rudele acestora ofera in toate spitalele din tara. Daca acestia au lasat bani din proprie initiativa, deseori si fara stirea mea, i-am folosit pentru a cumpara mancare pentru cadrele medicale, care stateau alaturi de mine in operatii, peste program. In mod normal eu trebuia sa fiu activ de la 8 la 13 in fiecare zi...pe cand eu eram zilnic prezent la spital de la 6-7 dimineata pana la putin ora 17:00, deseori pana la miezul noptii. Trebuia sa fac in jur de 15 consultatii si 1-2 operatii pe saptamana, iar eu imi faceam norma lunea. Nu am facut medicina pentru bani si nu am cerut niciodata nimic de la nimeni. Ortopedia este viata mea!", spune medicul. El povesteste ca ultimele 8 luni au fost un cosmar..."pentru ca totul este ireal de nedrept".

Citeste si:
Barna: „Prima mașină mi-am cumpărat-o cu câțiva bani câștigați...
Barna: „Prima mașină nouă...

Dupa decizia instantei, medicii din Sectia de Ortopedie a Spitalului "Marie Curie" au adresat conducerii spitalului si Comisiei de etica o petitie in care spun ca refuza orice forma colaborare cu doctorul Gheorghe Burnei.

Profesorul Burnei a condus discretionar sectia de ortopedie, toate resursele umane si materiale de care dispunea sectia erau folosite aproape in exclusivitate pentru propriii pacienti, ceilalti medici neprimind spatiu in programul operator, acces la materiale si aparatura”, sustin semnatarii documentului adresat conducerii Spitalului Marie Curie.

Ei mai spun ca Burnei "si-a folosit autoritatea in sensul obstructionarii medicilor tineri in a efectua interventii chirurgicale prin care sa isi poata confirma nivelul de performanta, in acest sens a intretinut o atmosfera de timorare a medicilor, atmosfera in care adresa injurii nemotivate tuturor medicilor din sectie".

"Orice incercare de a pune in discutie tehnicile chirurgicale «inovative» si «premierele mondiale» sfarsea intr-o avalansa de injurii din partea domnului prof. dr. Gheorghe Burnei, fara niciun fel de argumentatie medicala", mai relateaza medicii Sectiei de Ortopedie, care afirma ca, dupa arestarea medicului, situatia s-a deblocat, existand liste de asteptare pentru interventii, un program previzibil al blocului operator, fiind facute operatii de performanta, iar durata de spitalizare a scazut considerabil.

Medicii reafirma faptul ca nu vor sa fie asociati cu Burnei si cu activitatea acestuia si avertizeaza ca vor recurge la toate mijloacele legale: "mutarea in alte sectii, greva, suspendarea contractului de munca si chiar demisia".

Faptele de care este acuzat medicul Gheorghe Burnei

Medicul Gheorghe Burnei a fost retinut in 10 decembrie 2016 de catre procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti, care au cerut instantei arestarea preventiva a acestuia pentru mai multe fapte de luare de mita. Tribunalul Bucuresti a respins arestarea preventiva, medicul fiind plasat atunci in arest la domiciliu, iar ulterior sub control judiciar.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti au aratat, in referatul cu propunerea de arestare preventiva, ca, in perioada 26 octombrie - 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins si a primit de 15 ori mita de la parintii unor copii internati la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat. Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia intre 50 de lei si 1.350 de euro.

Anchetatorii sustin ca Gheorghe Burnei ii obliga pe parintii copiilor operati de el sa cumpere proteze de la firma Argonmed, care in schimb ii platea vacantele cu familia in strainatate si deplasarile la congrese. Burnei folosea atat proteze omologate, cat si dispozitive medicale pe care le folosea in experimente pe copii, ce erau confectionate artizanal de cunostinte ale medicului de la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronica si Tehnica Masurarii, potrivit procurorilor.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Burnei preleva de la copiii pe care ii opera tesut osos si ligamente, fara a cere acordul parintilor, si le tinea in congelatorul unui frigider din unitatea sanitara, in care erau pastrate alimente si bauturi alcoolice. Tesuturile, desi au fost pastrate in conditii improprii si nu au fost verificate bacteriologic si viral, au fost transplantate altor copii, iar cele gasite la perchezitii urmau sa fie folosite la alte interventii chirurgicale.

Din datele existente pana in prezent in dosar, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei ar fi facut experimente pe copii in peste 20 de cazuri, potrivit unor surse judiciare.

Conform anchetatorilor, exista indicii ca Gheorghe Burnei ar fi savarsit infractiuni contra vietii si integritatii corporale sau sanatatii, in care victimele sunt minori aflati anterior intr-o stare de sanatate precara, “stare pe care inculpatul prin actiunile sale intentionate a agravat-o”.

“Avem in vedere numeroasele declaratii ale parintilor copiilor care au suferit interventii chirurgicale efectuate de Burnei Gheorghe, copii carora starea de sanatate li s-a inrautatit considerabil in urma interventiilor inculpatului. Au rezultat cazuri in care copii cu activitate fizica anterioara intalnirii cu Burnei Gheorghe specifica varstei au involuat pana la mobilitate sporadica, dificila si chiar pana la paralizie. Faptele savarsite de inculpatul Burnei Gheorghe impotriva interesului copiilor pusi in grija sa de catre parinti sunt cu atat mai grave cu cat este pozitia sa profesionala mai ridicata”, au aratat procurorii.

Anchetatorii au pus sechestru pe o parte din averea medicului Gheorghe Burnei, la o saptamana dupa ce a fost pus sub acuzare, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucuresti au primit zeci de plangeri de la parinti ai unor copii operati de medicul Gheorghe Burnei, unele dintre sesizari fiind facute la linia verde a Directiei Generale Anticoruptie.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.