Social 28 Martie 2017 09:03
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) ar putea pronunta, marti, sentinta in dosarul "Gala Bute, in care este judecata fostul ministru al Dezvoltarii Regionale Elena Udrea, alaturi de alti sapte inculpati, sub acuzatia de luare de mita, abuz in serviciu si tentativa la folosirea de documente ori declaratii false pentru obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

Magistratii au amanat, in 13 martie, cu doua saptamani, pentru marti, pronuntarea in dosarul Gala Bute.

Completul de trei judecatori de la instanta suprema a incheiat in 1 martie judecarea in fond a dosarului si a amanat atunci pronuntarea pentru 13 martie.

Hotararea nu va fi definitiva, ci va putea fi atacata de procurorii DNA sau de catre inculpati la Completul de cinci judecatori al instantei supreme, transmite News.ro.

"Ma judeca un complet de femei, cu mici exceptii femeile sunt mai curajoase si mai puternice. Ma bucur ca in acesti doi ani am daramat niste mituri. Nu am intrat in politica ca sa fac bani. Aveam un sot are imi asigura un standard de viata. Nu aveam copii, nu aveam cheltuieli mari, stau si astazi cu chirie, parintii mei stau de 20 de ani in Drumul Taberei. Mi-am dorit foarte mult sa fac performanta. Daca ar fi sa o iau de la capat, as face din nou in asa fel incat Bute sa boxeze in Romania. Sper si cred ca voi fi judecata pe probe, nu pe parerile despre mine, mai bune sau mai rele. Si ca nu va fi un semnal pentru angajatii din domeniul public ca nu trebuie sa mai semneze nimic, de frica ca vor fi condamnati", a spus Elena Udrea la ultimul termen de judecata.

Procurorul DNA a cerut atunci condamnarea fostului ministru Elena Udrea la o pedeapsa cu executare orientata spre maximum prevazut pentru faptele de care este acuzata, respectiv luare de mita, abuz in serviciu si tentativa la folosirea de documente ori declaratii false pentru obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

Dosarul Gala Bute a ajuns la instanta suprema in aprilie 2015. Procurorii ii acuza de fapte de coruptie pe fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Nationale de Investitii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Stefan Lungu, fostul secretar general in MDRT Gheorghe Nastasia si pe omul de afaceri Dragos Botoroaga.

Citeste si:
Udrea, mesaj disperat din închisoare: „Cine nu a încălcat legea...
Elena Udrea, mesaj disperat...

Printre faptele pentru care acestia au fost trimisi in judecata sunt: luare sau dare de mita, abuz in serviciu, complicitate la luare de mita, evaziune fiscala si spalare de bani.

Procurorii au aratat in rechizitoriu ca in 24 iunie 2011 a fost incheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fara publicarea unui anunt de participare, intre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) si SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, avand ca obiect prestarea serviciilor de promovare a Romaniei in cadrul evenimentelor desfasurate cu ocazia organizarii Galei Internationale de Box profesionist de catre Federatia Romana de Box.

In baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare in valoare de 8.116.800 lei.

"Fondurile publice au fost utilizate intr-o modalitate interzisa de lege, respectiv pentru finantarea unui eveniment sportiv organizat de catre o societate comerciala, iar suma achitata in baza contractului constituie in intregime un prejudiciu produs in patrimoniul ministerului. Prin incheierea contractului s-a urmarit in realitate asigurarea fondurilor necesare organizarii galei de box mentionate, iar achizitia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formala, pentru care nu exista o nevoie reala a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenta de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu incalcarea procedurilor legale de achizitie publica si au fost achizitionate servicii care nu se regasesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finantare europeana”, potrivit procurorilor.

Citeste si:
Parlamentul a decis! Niculae Bădălău a fost revocat de la Curtea de...
Parlamentul a decis! Niculae...

Anchetatorii au sustinut ca Elena Udrea a avut cea mai importanta contributie la savarsirea acestor fapte si la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizarii galei in urma unor discutii informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finantarii evenimentului, a cerut in mod repetat functionarilor din subordine sa se intalneasca cu Obreja pentru a identifica solutii in cazul incheierii contractului si a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma sa fie alocat de catre MDRT in afara cadrului reglementat de procedura achizitiilor publice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.