150.000 de oameni s-au adunat miercuri incepand cu ora 9 dimineata in fata Guvernului pentru a protesta. Incepand cu ora 17:00, numarul lor a inceput sa creasca de la un moment la altul.
UPDATE 00:56 Protestele din Piata Victoriei s-au incheiat. Mai multe persoane au fost reţinute, până la această oră, în urma incidentelor din Piaţa Victoriei, unde forţele de ordine au fost atacate de către grupuri izolate de persoane, care au aruncat cu petarde, cu torţe, cu fumigene şi cu diverse obiecte contondente.

UPDATE 00:00 La aceasta ora, multimea de protestatari incepe sa se risipeasca, dar grupul de agitatori continua sa aprinda petarde pe Calea Victoriei.

Potrivit lui Raed Arafat, 2 civili si doi jandarmi se afla la spital.


UPDATE 23:40 Incidentele continua. In piata au mai ramas aproximativ 2.000 de oameni care manifesta pasnic.

UPDATE 22:40 Au avut loc primele incidente in Piata Victoriei. Un grup mic de protestatari au inceput sa arunce cu petarde, torte aprinse si obiecte contondente. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene.

Se presupune ca este vorba despre galeriile unor echipe de fotbal.

Multimea s-a distantat de grup si scandeaza "Nu asa!"

UPDATE 21:05
Numarul protestatorilor din Bucuresti a ajuns la 150.000. Se estimeaza ca in restul tarii au iesit aproximativ 140.000 de oameni.

La sediul Guvernului protestatarii au aruncat cu sticle pline cu pietre. Protestatarii au aprins lumanari la sediul PSD si au plecat in mars spre Palatul Justitiei.

UPDATE 20:51 Numarul protestatarilor din Bucuresti a ajuns la 110.000.

UPDATE 20:39
Este cel mai amplu protest din ultimii 25 de ani.

UPDATE 20:27
Numarul celor care protesteaza la Guvern a crescut la 100.000, in timp ce in tara s-au adunat aproximativ 75.000 de oameni.

UPDATE 19:40:
Numarul celor care protesteaza in Piata Victoriei la ora actuala a crescut la 60.000. Zeci de mii de oameni protesteaza si in tara. In piata Unirii din Cluj sunt peste 20.000 de oameni, in timp ce la Sibiu s-au adunat peste 10.000 de protestatari. Proteste au loc si in Timisoara unde sunt peste 12.000 de oameni in Piata Operei.

Citeste si:
Profesorii protestează în Piața Victoriei. Principalele...
Profesorii protestează în...

La ora scrierii acestei stiri, nu se poate circula pe bulevardele Nicolae Titulescu, Iancu de Hunedoara, Lascar Catargiu, Aviatorilor si pe soseaua Kiseleff. Forte impresionante ale politiei si jandarmeriei pazesc Palatul Victoria.

UPDATE 19:02 Peste 10.000 de oameni protesteaza, miercuri seara, in Piata Victoriei, iar numarul acestora continua sa creasca. La ora transmiterii acestei stiri, toate bulevardele din zona sunt blocate. In urma cu putin timp, au avut loc imbranceli intre jandarmi si manifestantii care voiau sa inainteze catre cladirea Guvernului.

La ora transmiterii acestei stiri, in Piata Victoriei sunt peste 10.000 de manifestanti, iar numarul acestora continua sa creasca. Bulevardele din zona sunt blocate, iar oamenii striga Hotii si cer demisia Guvernului.

In urma cu putin timp, au avut loc incidente intre manifestanti si jandarmi, care s-au imbrancit.



UPDATE 17:30
Numarul celor care protesteaza a ajuns la 3.000, in Bucuresti, dar creste de la un moment la altul. Se striga "PSD, ciuma rosie", "Nu va lasati intimidati", "Demisia".
Citeste si:
PSD atacă Executivul, după ce s-au înregistrat 2000 de cazuri de...
PSD atacă Executivul, după ce...

Foto: Captura Digi24

Proteste sunt la Brasov, unde s-au adunat cateva sute de persoane, la Galati, la Cluj, la Timisoara, la Oradea dar si in alte orase.

UPDATE 17:00 In fata Guvernului incep sa vina din ce in ce mai multe persoane. In acest moment numarul lor a depasit 2.000.

UPDATE 12:29. Aproximativ 2000 de oameni se afla acum in fata Guvernului pentru a-si striga nemultumirile fata de deciziile luate de executiv marti noapte.


UPDATE 10:58. Peste 1000 de oameni se afla in Piata Victoriei la momentul transmiterii acestei stiri. Numarul lor este asteptat sa creasca treptat.

Reamintim ca Guvernul Grindeanu a adoptat OUG privind modificarea codurilor penale, legea fiind publicata in regim de urgenta in Monitorul Oficial, in jur de ora 1 dimineata.

Marti seara, peste 15.000 de oameni s-au adunat spontan in Piata Victoriei pentru a-si arata nemultumirea fata de decizia guvernantilor. Protestele continua si miercuri in fata Guvernului, unde s-au adunat deja peste 500 de oameni.

Citeste si:
Un barbat infectat cu coronavirus a intrat in contact cu peste 1000...
Un barbat infectat cu...


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.