Directorul Scolii "I.L. Caragiale" din Pitesti, Alin Vlad, a declarat, marti, ca elevul s-a intors la ore incepand din aceasta saptamana.
"A adus o scrisoare medicala, de la Spitalul Obregia, din care reiese faptul ca, din punct de vedere neuronal, este normal. Are doar anumite afectiuni motorii. Referitor la diagnosticul de ADHD nu avem nicio instiintare in acest sens. Asta inseamna ca poate fi reintegrat perfect, ca un copil normal, ramanand doar acel certificat medical cu dizabilitate somatica. Atata timp cat mama este prezenta cu el la ore, asa cum am spus dintotdeauna, aceasta fiind elementul cheie in rezolvarea acestei probleme, totul este in regula", a spus Alin Vlad, potrivit Mediafax.
Acesta a adaugat ca a primit, marti, o informare din partea unui avocat, potrivit careia institutia pe care o conduce trebuie sa prezinte, in termen de 15 zile, o solutie referitoare la modalitatile prin care scoala reuseste sa asigure siguranta tuturor elevilor.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
Rugăciunea Sfântului Ioan Botezătorul: Cuvintele sfinte care rup lanțurile...
Sursa: kudika.ro