Presedintele Klaus Iohannis a declarat, ca raspuns la o intrebare legata de acuzatiile de plagiat la adresa doctoratului Laurei Kovesi, ca daca o persoana publica a plagiat, atunci aceasta ”trebuie sa plece din functia publica”, mentionand ca, in cazul in care se dovedeste ca acuzatiile nu sunt adevarate, persoana care a fost acuzata pe nedrept trebuie ”sa beneficieze de refacerea bunului renume in cel mai scurt timp”.

Intrebat de jurnalisti, la finalul vizitei sale la Timisoara, cum crede ca ar trebui sa se actioneze in cazul in care se dovedeste ca procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) Laura Codruta Kovesi a plagiat in teza de doctorat, Klaus Iohannis a raspuns ca ”persoana respectiva trebuie sa plece din functia publica”.

”Daca o persoana publica a plagiat, trebuie sa depasim situatia si persoana respectiva trebuie sa plece din functia publica. Un profesor universitar, daca se gaseste ca a plagiat, trebuie sa plece de acolo. Asta este indiferent de cum se numeste persoana si nu vreau sa personalizam discutia pentru x sau y sau z. Cine a plagiat, pleaca. Am discutat cu studentii si mi-au spus ca, sigur, plagiatul nu este problema cea mai mare a sistemului universitar, plagiatul este o problema mare a societatii, este o forma de hotie si daca vrem sa construim o societate mai buna, atunci trebuie sa fim foarte intransigenti. Cine a plagiat, pleaca. Punct. E foarte simplu. Dar cine nu a plagiat si este acuzat trebuie sa fie aparat de cei care stiu sa evalueze teza si in foarte scurt timp sa spuna ca respectivul nu a plagiat. Asa cum intr-o situatie de plagiat trebuie sa se termine cu eliminarea persoanei respective din randul persoanelor respectabile, asa persoana care a fost acuzata pe nedrept sa beneficieze de refacerea bunului renume in cel mai scurt timp”, a spus Iohannis.

Presedintele Klaus Iohannis a participat luni la deschiderea anului univesitar de la Universitatea de Vest Timisoara.

In discursul sau in fata studentilor, presedintele a vorbit si despre subiectul tezelor de doctorat pentru care exista acuzatii de plagiat.

Citeste si:
VIDEO: Klaus Iohannis, întâlnire cu președintele Estoniei
VIDEO: Klaus Iohannis,...

”Aceasta discutie a luat amploare si acest lucru il gasesc bun. Cand s-a discutat primul caz mai cunoscut de plagiat, la vremea respectiva nu a interesat pe multa lume si nu a avut efect electoral. E pacat. E pacat ca a durat atat pana cand aceasta tema a devenit o tema publica importanta. Acum este. Domnule ministru (al Educatiei - n.r.), tine de dumneavoastra si de multi altii sa clarificati aceste chestiuni”, a adaugat Klaus Iohannis.

Seful statului a precizat ca, in chestiunea plagiatului, este foarte important ca verdictul sa fie clar si sa se dea in timp util.

”Nu cred ca ajuta pe cineva ca analiza unui plagiat sa dureze cat elaborarea unei lucrari de doctorat”, a continuat Iohannis, mentionand ca politicienii au gasit ca a acuza pe cineva de plagiat poate sa aduca voturi.

Tot luni, Universitatea de Vest din Timisoara a anuntat ca a demarat ”proceduri interne in vederea clarificarii situatiei aparute in spatiul public” in legatura cu doctoratul Laurei Kovesi, mentionand ca a primit punctul de vedere al Scolii Doctorale de Drept si a cerut informatii suplimentare. Totodata, reprezentantii universitatii au precizat ca nu au primit sesizarea asociatiei din Cluj-Napoca, referitoare la teza.

Presedintele Grupului pentru Reforma si Alternativa Universitara (GRAUR), Dorin Isoc, a declarat, luni, pentru News.ro, ca asociatia a transmis in cursul zilei de luni, prin posta rapida, atat Ministerului Educatiei, cat si Universitatii de Vest din Timisoara "toate documentele si dovezile" pentru a demonstra ca lucrarea de doctorat a Laurei Codrutei Kovesi a fost plagiata.

Citeste si:
Kovesi câștigă la CEDO. Demiterea șefei DNA a fost abuzivă
Kovesi câștigă la CEDO....

Deputatul Sebastian Ghita a depus, in 30 septembrie, la Parchetul General, un autodenunt si a sustinut ca, in 2012, a participat la falsificarea unui raport care sa arate ca teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

"Eu si alti demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date si informatii pe care vreau sa le aduc la cunostinta procurorilor de la Parchetul General. Am facut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruta Kovesi pentru ca, in acel moment, cu totii credeam ca face bine Romaniei", a spus Sebastian Ghita.

Deputatul a mai sustinut ca actualul procuror sef al DNA a stiut, la vremea respectiva, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat, scrie News.ro.

Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a sustinut ca teza ei de doctorat nu este plagiata si prima proba in acest sens este certificatul de casatorie care dovedeste ca numele ei inainte de casatorie era Lascu, in textul tezei fiind citate mai multe articole scrise de ea, dar semnate cu numele de Lascu.

”Eu am fost verificata in 2012 de Comisia Nationala de Etica. Am fost audiata. M-am prezentat la audieri, am prezentat probele si am primit un verdict. Eu am venit pregatita cu probele pe care le-am dus si in 2012 la acea comisie. (...) Prima proba a fost certificatul de casatorie. Teza mea e corecta. Am muncit sapte ani la ea”, a spus Kovesi, la Europa FM.

Citeste si:
Barna: Legislația privind plagiatul trebuie să rămână un instrument...
Dan Barna: Legislația privind...

Procurorul sef al DNA a precizat ca cei care vor face o sesizare la CNATCDU privind teza sa de doctorat trebuie sa aduca si probe. Intrebata daca are de gand sa faca ea o sesizare pentru a incheia acest subiect, Kovesi a raspuns negativ. ”Cine are indoieli n-are decat sa faca sesizare”, a spus ea.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.