Social 20 Iulie 2016 09:00
Procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) au stabilit ca patronul Hexi Pharma, Dan Condrea s-a sinucis, el a intrat cu masina in copac, cand mergea cu o viteza de peste 100 de kilometri pe ora, in zona nefiind gasite urme de franare, iar masina neavand defectiuni la sistemul de franare sau directie.

Procurorii Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au finalizat cercetarile in dosarul privind accidentul din 22 mai in care a murit patronul Hexi Pharma, dispunand clasarea cauzei cu privire la infractiunea de ucidere din culpa, intrucat decesul lui Dan Condrea “nu a fost consecinta vreunei fapte prevazute de legea penala”.

In baza concluziilor raportului de expertiza criminalistica si ale raportului de expertiza tehnica, coroborate cu celelalte probe administrate in cauza, procurorii au stabilit ca Dan Condrea a intrat cu masina in tr-un copac de pe marginea drumului, la o viteza de peste 100 de kilometri pe ora si fara a incerca sa franeze.

Potrivit procurorilor, masina condusa de Dan Condrea nu avea defectiuni la sistemul de franare ori directie, iar patronul Hexi Pharma “a intrat in coliziune cu obstacolul ca urmare a actiunii conducatorului auto, care a schimbat directia de deplasare rectilinie inspre marginea carosabilului, desi o atare manevra era evident ca determina o stare de pericol grav si iminent, decesul reprezentand consecinta unui act suicidal”.

Raportul de autopsie medico-legala intocmit de Serviciul de Medicina Legala Ilfov a concluzionat ca moartea lui Dan Alexandru Condrea a fost violenta, fiind cauzata de leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri de corpuri si planuri dure, cat si prin strivire de componentele unui autovehicul, urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) si sunt in legatura de cauzalitate directa neconditionata cu decesul, potrivit NEWS.ro.

“La autopsie nu s-au constatat leziuni fara caracter vital sau leziuni care pot avea alt mecanism de producere decat cel anterior mentionat”, potrivit procurorilor.

Accidentul s-a produs in 22 mai, pe DJ 101, la kilometrul 2+500, pe drum in aliniament, fiind anuntat la ora 18.47, la numarul de urgenta 112. Politia, serviciul de ambulanta si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta au fost sesizate cu privire la faptul ca pe drumul ce leaga localitatile Buftea si Tamasi, din judetul Ilfov, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Citeste si:
CCR: Procurorii nu mai pot bloca prescrierea faptelor
CCR: Procurorii nu mai pot...

Autoturismul marca Opel Astra a fost gasit rasturnat pe partea dreapta, in afara drumului, pe sensul de mers dinspre satul Tamasi catre orasul Buftea, la o distanta de circa sapte metri de partea carosabila.

“La fata locului s-a constatat prezenta urmelor de rulare, cu o traiectorie oblica spre dreapta, in lungime de 53,2 m, pozitionate pe acostament si spatiul verde, pe sensul de mers Tamasi-Buftea. Totodata, s-a constatat lipsa urmelor de franare ori de evitare a obstacolului (copac). Langa autoturism a fost gasita decedata o persoana de sex masculin. Personalul medical sosit cu doua ambulante la fata locului a constatat decesul victimei accidentului rutier, a carui identitate a fost stabilita ulterior ca fiind Condrea Dan-Alexandru, inclusiv prin raportul de expertiza intocmit de Institutul National de Criminalistica”, potrivit anchetatorilor

Citeste si:
Adriana Trandafir, pe punctul de a se sinucide. Ce a adus-o în...
Adriana Trandafir, pe punctul...

Potrivit celor constatate la fata locului, accidentul s-a produs in conditii de vizibilitate buna, carosabilul fiind uscat, fara denivelari sau obstacole pe directia de deplasare. Totodata, la locul faptei a fost identificata urma de rulare a autoturismului pana la locul impactului fara a se constata prezenta urmelor de franare ori a altor urme de evitare a obstacolului.

“Urmele de rulare evidentiate indica faptul ca autoturismul si-a schimbat la un moment dat directia de deplasare rectilinie, indreptandu-se spre marginea carosabilului, unde se aflau copaci. In zona in care a avut loc evenimentul rutier, la momentul respectiv, nu se aflau alte autovehicule in deplasare sau stationare”, au mai stabilit procurorii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.