Social 8 Iunie 2016 13:30
Procesul dintre procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, si Antena 3, a fost amanat, miercuri, la primul termen de la Curtea de Apel Pitesti, instanta la care a fost stramutat dosarul. Decizia a fost luata la solicitarea reprezentantului jurnalistului Razvan Savaliuc, un nou termen fiind fixat in 14 septembrie.

Judecatorii Curtii de Apel Pitesti au decis, miercuri, la primul termen dupa stramutare al procesului dintre Laura Codruta Kovesi si Antena 3, sa amane judecarea pentru 14 septembrie.

Decizia a fost luata dupa ce reprezentantul jurnalistului Razvan Savaliuc, care are calitatea de parat in acest dosar, a solicitat amanarea pe motiv ca Savaliuc, care se reprezinta singur in fata judecatorilor, nu se poate prezenta la Curtea de Apel Pitesti din cauza unor probleme medicale.

In timp ce avocatul care reprezinta Antena 3 in acest proces a fost de acord cu cererea, reprezentantul Laurei Codruta Kovesi s-a opus, solicitand respingerea cererii de amanare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis, in 21 aprilie, stramutarea dosarului in care procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie a dat in judecata mai multi jurnalisti si postul de televiziune Antena 3, de la Curtea de Apel Bucuresti, unde era inregistrat din 29 decembrie 2015 si avusese primul termen in 23 martie.

Cererea de stramutare a fost formulata de Mugur Ciuvica, Bianca Grigore, Razvan Savaliuc, Mihai Gadea, Radu Tudor si SC Antena 3 SA, cei pe care Kovesi i-a dat in judecata, in nume personal, dupa afirmatiile facute pe postul de televiziune in legatura cu dosarul "Bercea - Mircea Basescu".

Dosarul trimis la Curtea de Apel Pitesti a fost inregistrat in 3 mai, iar primul termen de judecata dupa stramutare a fost stabilit in 8 iunie.

In 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucuresti a decis ca seful DNA, Laura Codruta Kovesi, sa primeasca 250.000 de lei daune morale, in dosarul in care a dat in judecata Antena 3, cerand despagubiri de un milion de lei, pentru acuzatiile de musamalizare a anchetei in dosarul lui Mircea Basescu care i-au fost aduse pe post, scrie News.ro.

Tribunalul Bucuresti a admis in parte actiunea Laurei Codruta Kovesi si a obligat in solidar Antena 3 si pe Mihai Gadea, Mugur Ciuvica, Bianca Nae, Radu Tudor si Razvan Savaliuc sa-i plateasca procurorului-sef al DNA 250.000 de lei.

Actiunea fusese depusa de Codruta Kovesi, in nume personal, in februarie 2015, la Tribunalul Bucuresti si are ca obiect daune morale "pentru afirmatii mincinoase care au creat un grav prejudiciu de imagine si au adus o grava atingere demnitatii umane".

Citeste si:
Radu Tudor, dupa ce Antena 3 a prezentat imagini dintr-un joc: ”O...
Radu Tudor, dupa ce Antena 3...

Decizia Tribunalului Bucuresti a fost atacata cu apel, acesta judecandu-se initial la Curtea de Apel Bucuresti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.