Analizand creierul adolescentilor, cercetatorii au descoperit ca cei care cresc in gospodarii cu un statut socio-economic inferior acumuleaza cantitati mai mari de elemente chimice cu efect asupra unei gene legate de depresie, numita SLC6A4.
Aceste tipuri de etichete epigenetice pot fi cauzate fie de factorii de mediu, fie de factorii externi care pot altera activitatea genelor umane. Cercetatorii au descoperit ca raspunsul respectiv este controlat de o zona a creierului numita amigdala, iar echipa a constatat ca participantii cu o amigdala mai activa au avut mai multe sanse de a dezvolta simptome de depresie mai tarziu.
"Cel mai mare factor de risc, pe care-l avem in prezent, in legatura cu depresia este un istoric de tulburare familiala. Noua noastra lucrare dezvaluie unul dintre mecanismele prin care un astfel de risc familial se poate manifesta sau exprima intr-un anumit grup de persoane vulnerabile in timpul adolescentei", a declarat membrul echipei, psihiatru si cercetator al comportamentului uman, Douglas Williamson, de la Duke University.
Participantii implicati in studiu au fost 132 de caucazieni non-hispanici cu varste cuprinse intre 11 si 15 ani, la inceputul experimentului, si cu diverse conditii socio-economice. In timp ce participantii erau conectati la un scaner RMN, le erau prezentate fotografii cu chipuri speriate pentru a inregistra nivelul de activitate al amigdalei.
Echipa a constatat ca adolescentii dintr-un mediu marcat de saracie au aratat niveluri mai mici de transport al serotoninei in jurul genei SLC6A4, care prezice activitate sporita la nivelul amigdalei, si, prin urmare, o mai mare susceptibilitate fata de amenintari si riscuri percepute.
Adolescentii au fost monitorizati pe parcursul a trei ani. Cei cu o activitate de amigdala mai intensa s-au dovedit a fi mai probabil sa raporteze simptome de depresie, mai ales daca au avut un istoric familial tulburator.
Analiză făcută din birou. Un salariu de 1.400 de lei, suficient...
"Aceasta este o parte din primele cercetari pentru a demonstra ca statutul socio-economic scazut poate duce la schimbari in modul in care sunt exprimate genele", a declarat unul dintre cercetatori, Johnna Swartz.
Un studiu similar a constatat, de asemenea, o asociere intre depresia din copilarie si conectivitatea la nivelul creierului. Cercetatorii de la Universitatea Washington din St Louis au folosit scanarile RMN pentru a masura activitatea creierului la copii cu varsta cuprinsa intre 7 si 12 si au constatat ca circumstantele nefavorabile din viata timpurie au un impact asupra dezvoltarii si functionarii creierului tanar, amigdala fiind implicata din nou, relateaza MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro