Potrivit unui comunicat de presa transmis, luni, de ISU Banat, inainte de sarbatorile de Pasti, actiunile inspectorilor de prevenire se deruleaza cu precadere in lacasurile de cult, fiind controlate pana in prezent un numar de 58 de biserici. „Pe timpul controalelor, specialistii in prevenirea incendiilor au in atentie dotarea cu stingatoare a lacasurilor de cult, mentinerea libera a cailor de evacuare, utilizarea corecta a instalatiilor electrice si stabilirea zonelor de parcare astfel incat accesul autospecialelor de pompieri sa nu fie afectat. De asemenea, acestia executa instruiri cu personalul bisericesc, ocazie cu care vor fi prezentate masurile care trebuie respectate inainte, pe timpul si dupa terminarea slujbelor, astfel incat acestia, la randul lor, sa le transmita si enoriasilor. In aceasta perioada, echipajele de salvatori vor continua actiunile de recunoastere la astfel de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apa, familiarizarea cu particularitatile fiecarei cladiri si prelucrarea personalului bisericesc asupra asigurarii interventiei imediate in caz de incendiu, pana la sosirea echipajelor specializate de stingere”, se arata in comunicatul de presa al ISU Banat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pompierii recomanda Mitropoliei Banatului sa permita desfasurarea slujbelor religioase in exteriorul bisericilor, iar in situatia in care acestea se organizeaza in interior, sa limiteze accesului credinciosilor astfel incat sa nu se supraaglomereze lacasul de cult.
De asemenea, in cazul desfasurarii slujbelor religioase in interiorul lacasurilor de cult, pompierii recomanda sa se mentina usile fixate in pozitie deschisa si sa se indeparteze covoarele sau mochetele din zona centrala a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseala, cu exceptia celor folosite de ierarhi in cadrul slujbelor religioase.
„In cazul organizarii slujbelor religioase in bisericile din lemn nu se va permite aglomerarea credinciosilor in interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici, au caile de evacuare insuficiente si prezinta un risc foarte mare de incendiu”, mai spun cei de la ISU Banat.
Explozie într-un bloc din Buzău. Un bărbat a suferit arsuri de 30%...
Controalele pompierilor la lacasurile de cult din Timis vor continua si in zilele urmatoare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mai multe hoteluri de pe litoralul bulgăresc ar putea rămâne închise din...
Sursa: wall-street.ro