Social 8 Martie 2016 18:48
Cea mai moderna maternitate din Romania, „Unitatea de asistenta materno-fetala de excelenta”, a fost inaugurata marti la Spitalul Clinic de Obstretica si Ginecologie „Gh. Polizu”.

Unitatea Materno-Fetala de Excelenta va functiona in Institutul National pentru Sanatatea mamei si a Copilului, din Capitala si este prima de acest fel din Romania. Unitatea ofera tratamente foarte complexe care nu se mai pot face in niciun alt spital de stat. Spre exemplu, va fi singurul loc unde se vor putea face operatii pe fat in burta mamei.

Sala de operatie este dotata cu cele mai avansate tehnologii din domeniu, iar chirurgii vor putea face interventii fetale deschise, chirurgie minim invaziva fetoscopica si proceduri complexe ex utero intrapartum. Sala de operatii multifunctionala va permite, in sistem de telemedicina, vizionari si modalitati interactive de participare a rezidentilor si specialistilor din domeniul medicinei materno-fetale, informeaza MEDIAFAX.

Chirurgii care vor lucra aici vor utiliza instrumente specifice si vor fi ajutati de tehnici video imagistice de ultima generatie. De asemenea, sala de operatii permite interventii chirurgicale realizate simultan asupra mamei cat si a fatului, de catre doua echipe operatorii in aceeasi locatie.

Clinica mai are in dotare un amfiteatru cu dispozitive media pentru telemedicina (imbinarea tehnologiei moderne cu medicina, salile de operatie fiind dotate cu monitoare speciale touch screen si alte gadget-uri medicale).

Proiectul acestui centru a fost initiat si dezvoltat de Prof. Dr. Nicolae Suciu si a costat peste 55.000.000 de lei, din fonduri structurale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.