Scriitorul italian Umberto Eco, specialist in semiotica, autorul celebrelor romane "Numele trandafirului" si "Pendulul lui Foucault", a decedat la varsta de 84 de ani, informeaza ziarul La Repubblica.

Filosoful Umberto Eco, supranumit "parintele semioticii interpretative", profesor emerit al Universitatii din Bolonia si fondator al Departamentului de comunicare al Universitatii din San Marino, a decedat joi seara, in locuinta sa din Alessandria, a anuntat familia sa, potrivit ziarului La Repubblica, scrie MEDIAFAX. Umberto Eco suferea de cativa ani de cancer.

Nascut in oraselul Alessandria, in nordul Italiei, pe 5 ianuarie 1932, Umberto Eco a devenit celebru cu romanele "Il nome della rosa / Numele Trandafirului" (1980) si "Il pendolo di Foucault / Pendulul lui Foucault" (1988). Ultima carte a filosofului italian a fost "Anno zero / Anul zero", publicata in 2015.

Umberto Eco a fost autorul a numeroase alte lucrari in domeniile semioticii, esteticii medievale, lingvisticii si filosofiei. Eco a inceput sa devina interesat de influenta presei asupra culturii de masa la sfarsitul anilor 1950. In anul 2010, a devenit profesor asociat al Academiei nationale italiene pentru Stiinte Morale, Istorice si Filosofice.

Catalogat "parintele semioticii interpretative", Umberto Eco s-a remarcat cu lucrari precum "Il problema estetico in San Tommaso / Problema estetica la Sfantul Toma d'Aquino" (1956), "Sviluppo dell'estetica medievale / Dezvoltarea esteticii medievale" (1959), "Arte e bellezza nell'estetica medievale / Arta si frumusete in estetica medievala" (1987), "Opera aperta / Opera deschisa" (1962), "La struttura assente / Structura absenta" (1968), si "Trattato di semiotica generale / Trata de semiotica generala" (1975).

Citeste si:
Vladimir Putin, propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021
Vladimir Putin, propus pentru...

"Doliu pentru cultura, ne-a parasit Umberto Eco; suntem profund indurerati", a reactionat Editura Bompiani, conform TGcom24.it. "Doliu imens pentru disparitia lui Umberto Eco", a reactionat premierul Italiei, Matteo Renzi.

"Umberto Eco este un exemplu extraordinar de intelectual european, imbinand in mod unic inteligenta trecutului cu o capacitate inepuizabila de anticipare a viitorului", a adaugat seful Guvernului de la Roma.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.