Social11 Ianuarie 201617:58

Lectura de 6 minute

Legea de aprobare a unei OUG care prevede ca persoanele fizice si firmele vor putea solicita ANAF, printr-o cerere scrisa, sa li se amane sau anuleze plata penalitatilor de intarziere si dobanzilor aferente datoriilor la bugetul de stat a fost promulgata de Klaus Iohannis.

Guvernul a aprobat, in octombrie, Ordonanta nr. 44/2015, care stabileste posibilitatea de anulare a penalitatilor de intarziere, precum si unei cote de 54,2% din dobanzi pentru toti contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau alte entitati fara personalitate juridica care datoreaza obligatiile de plata la bugetul general consolidat, fara nicio discriminare, daca indeplinesc conditiile impuse de lege.

Adoptarea acestor masuri a avut ca scop, in principal, cresterea economica prin sprijinirea contribuabililor aflati in dificultate si care nu au fost in masura sa acceseze o esalonare la plata obligatiilor fiscale restante.

Astfel, persoanele fizice si firmele care aveau la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalitatile de intarziere daca achita obligatiile principale de plata pana la 31 martie 2016. Totodata, acestea vor beneficia de amanarea la plata a obligatiilor de plata accesorii, pana la data solutionarii cererii de anulare a accesoriilor sau, in cazul in care nu se depune cererea de anulare a
accesoriilor, pana la 30 iunie 2016 inclusiv, pentru contribuabilii care notifica Fiscul.

In categoria obligatiilor de plata accesorii vizate intra penalitatile de intarziere, o cota de 54,2% din dobanzi si o cota de 77,1% din majorarile de intarziere datorate de contribuabili pana la data intrarii in vigoare a unei legi din 2011 care modifica si completa o ordonanta privind Codul de procedura fiscala. Facilitatile se aplica obligatiilor de plata principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, celor principale declarate suplimentar de contribuabil prin declaratie rectificativa prin care se corecteaza obligatiile fiscale principale cu scadente anterioare datei de 30 septembrie 2015, inclusiv.

Citeste si:
Ciolacu, către Iohannis: „NU ne șantajați cu pandemia ca să omorâți...
Ciolacu, către Iohannis: „NU...
Citeste si:
8 remedii pentru ameliorarea durerii in gat
8 remedii pentru ameliorarea...

Totodata, sunt valabile pentru obligatiilor de plata principale cu termene de plata pana la 30 septembrie 2015, inclusiv, si stinse pana la aceasta data si celor principale cuprinse in decizii de impunere emise urmare unei inspectii fiscale in derulare la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta.

Prevederile sunt aplicabile si obligatiilor de plata reprezentand TVA cu scadente de pana la 30 septembrie si care rezulta din inscrierea in randurile de regularizari din decontul de TVA a taxei colectate prin care se corecteaza taxa pe valoarea adaugata cu scadente inainte de 30 septembrie.

Pentru clarificarea procedurii de aplicare a prevederilor ordonantei de urgenta, printr-un proiect de ordin publicat de Finante se propun stabilirea organelor competente care vor acorda facilitatile fiscale prevazute de actul normativ, modalitatea de solicitare de catre contribuabil a amanarii la plata, procedura de acordare a anularii obligatiilor fiscale accesorii, procedura de acordare a anularii in cazul contribuabililor care beneficiaza de esalonari la plata si acceseaza facilitatile fiscale respective, precum si modelul deciziilor care urmeaza a se emite de catre organul fiscal. Facilitatile fiscale se acorda de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin organele fiscale subordonate, pentru obligatiile de plata administrate de aceasta, si de catre directiile de specialitate din Ministerul Finantelor Publice, pentru obligatiile stabilite de acestea si care se transmit spre recuperare Fiscului.

Obligatiile de plata administrate de ANAF includ drepturile vamale transmise organului fiscal competent de Autoritatea Vamala, in vederea recuperarii, precum si creantele bugetare transmise spre recuperare de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).

Citeste si:
OUG privind starea de alertă - constituțională, dar nu poate...
OUG privind starea de alertă...

Pentru contribuabilii care au infiintate sedii secundare inregistrate fiscal, facilitatile se acorda atat pentru obligatiile de plata datorate de acestia, cat si pentru cele ale sediilor sale secundare si se analizeaza raportat la totalul obligatiilor contribuabilului si a sediilor sale secundare, potrivit proiectului de ordin al fostului ministru al Finantelor Eugen Teodorovici.

Astfel, pentru a beneficia de amanarea la plata a accesoriilor, contribuabilii trebuie sa depuna la registratura ANAF sau a directiilor din MFP o notificare sau sa o trimita prin posta cu scrisoare recomandata si cu confirmare de primire. Aceasta se solutioneaza in cel mult cinci zile lucratoare de la data inregistrarii, prin emiterea unei decizii de amanare la plata a obligatiilor de plata accesorii.

In notificare, contribuabilul trebuie sa specifice denumirea/numele si prenumele acestuia, a/ale reprezentantului legal/reprezentantului fiscal/imputernicitului, daca este cazul, domiciliul fiscal, codul de identificare fiscala, numarul de telefon/fax al acestora, adresa de e-mail, inclusiv datele de identificare pentru sediile secundare inregistrate fiscal, obiectul notificarii, respectiv intentia de a beneficia de anularea obligatiilor de plata accesorii, data si semnatura.

In baza notificarii, organul fiscal competent emite si comunica contribuabilului decizia de amanare la plata a obligatiilor de plata accesorii, dar si institutiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare si/sau tertilor popriti care detin/datoreaza sume de bani debitorului, adresa de sistare temporara, totala sau partiala, a executarii silite prin poprire.

Citeste si:
Restricții de 1 mai. Poliția Capitalei: "Grătarul îl facem acasă"
Restricții de 1 mai. Poliția...

Pentru obligatiile de plata accesorii cu amanare la plata nu incepe sau se suspenda, dupa caz, procedura de executare silita si nu se efectueaza stingerea pana la data solutionarii cererii de anulare a
accesoriilor sau pana la 30 iunie 2016 inclusiv, in cazul in care nu se depune aceasta cerere.

Daca contribuabilul nu depune cererea de anulare a accesoriilor pana la 30 iunie 2016, organul fiscal competent emite si comunica decizia de pierdere a valabilitatii amanarii la plata a obligatiilor de plata accesorii.

Pentru a beneficia de anularea obligatiilor de plata accesorii, contribuabilii vor depune o cerere in acest sens, ca in primul caz, dupa indeplinirea conditiilor de acordare a anularii prevazute in ordonanta, cerere care va fi solutionata tot in cinci zile lucratoare, prin emiterea unei decizii referitoare la obligatiile de plata accesorii, datorate pana la data stingerii obligatiilor de plata principale aferente.

Dobanda individualizata trebuie stinsa in cota de 45,8%. Cererea de anulare a accesoriilor se solutioneaza in termen de cel mult cinci zile lucratoare de la implinirea termenului de plata a dobanzii, prin emiterea unei decizii de anulare a obligatiilor de plata accesorii sau a unei decizii de respingere a cererii de anulare a accesoriilor.

Pentru a beneficia de facilitatile prevazute de ordonanta de urgenta, contribuabilul poate depune fie o singura cerere pentru toate facilitatile, fie cate o cerere pentru fiecare facilitate.

Inainte de emiterea deciziei de respingere a cererii de anulare a accesoriilor, organul fiscal competent audiaza contribuabilul si ii indica conditiile care nu au fost indeplinite. Contribuabilii care se afla in procedura de executare silita trebuie sa notifice organul fiscal pentru a beneficia de anularea obligatiilor fiscale accesorii. Si cei care au un program de esalonare de plata pot beneficia de anularea obligatiilor de plata accesorii, prin depunerea unei cereri la ANAF sau directiile de specialitate din Finante.

Ori de cate ori se emite decizia de anulare a obligatiilor de plata accesorii sau decizia de respingere a cererii de anulare a accesoriilor, dupa caz, Fiscul verifica respectarea conditiilor de mentinere a valabilitatii esalonarii la plata si, daca este cazul, emite decizia de constatare a pierderii valabilitatii esalonarii la plata.

Daca acestia indeplinesc conditiile prevazute in ordonanta, Fiscul emite si comunica contribuabililor decizia de anulare a obligatiilor de plata accesorii. In acest caz, cota de 54,2% din dobanda esalonata la plata si nestinsa la 30 septembrie 2015, inclusiv, se restituie potrivit Codului de procedura fiscala.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.