"Orice actiuni sau inactiuni care lezeaza interesele economice strategice ale Romaniei, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegala, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic si piscicol, apelor si a altor asemenea resurse, precum si monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecinte la nivel national sau regional" sunt considerate amenintari la securitatea nationala a Romaniei, prevede un amendament adoptat intr-o sedinta comuna a Comisiei pentru aparare si a Comisiei juridice, in prezenta reprezentantilor MAI si SRI.
Senatorii au decis modificarea proiectului in comisii pentru ca "textul propus raspunde astfel necesitatilor reale de combatere a cauzelor ce greveaza exploatarea si utilizarea durabila a resurselor naturale nationale", potrivit raportului comun.
Initial, proiectul de lege prevedea ca defrisarile ilegale pe suprafete mai mari de un hectar, reducerea fara aprobari legale a consistentei unui arboret, cu mai mult de 50% fata de prevederile amenajamentului silvic in vigoare, precum si taierea padurilor de stricta protectie din zona lucrarilor hidrotehnice, a lacurilor de acumulare, a captarilor de alimentare cu apa, de pe pante cu inclinare mai mare de 30% sau a obiectivelor strategice constituie amenintari la securitatea nationala.
Propunerea legislativa, initiata de mai multi parlamentari PNL si independenti, a fost adoptata de plenul Senatului, cu 99 de voturi "pentru" si patru abtineri. Actul normativ are caracter organic si a fost adoptat tacit de Camera Deputatilor. Senatul urmeaza sa transmita legea spre promulgare presedintelui Klaus Iohannis.
Alocație pentru copii din prima zi de viață. Proiectul de lege,...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Românul plecat din Giulvăz în Spania prin Erasmus și ajuns în Copenhaga, unde...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 6-12 aprilie 2026
Sursa: garbo.ro
-
Denise Rifai revine pe Antena 1 cu o nouă emisiune. Ce surprize pregătește...
Sursa: kudika.ro