Peste 3.000 de persoane protesteaza, joi seara, la Galati, Iasi, Suceava si Vaslui, oamenii avand pancarte cu mesaje impotriva coruptiei, cerand schimbarea clasei politice, un Parlament cu 300 de membri si guvern tehnocrat si scandand: "Alegeri anticipate", "Toti politicienii, aceeasi mizerie".

  • GALATI

La Galati, peste 1.500 de manifestanti au ajuns in fata sediului Prefecturii, unde scandeaza lozinci impotriva clasei politice, precum "Iesiti afara", "Jos Parlamentul", "Afara cu mafia din tara", si au afisat pancarte cu mesaje precum "Vrem sa traim in Romania noastra", "Coruptia ucide", "Colectiv", "Ne vrem tara inapoi", "Vrem demnitate, nu imunitate", "Alegeri anticipate", "Jos ciocoii corupti".

Ei au intonat si Imnul de stat al Romaniei.

Manifestantii au ajuns in fata Prefecturii dupa ce s-au adunat in parcul situat in cartierul Tiglina 1 si au pornit intr-un mars, fluturand steaguri tricolore si scandand "Iesiti din casa daca va pasa", "Uniti salvam Romania", "Colectiv" si "Jos coruptia".

Tinerii s-au mobilizat pe Facebook, protestul lor nefiind unul autorizat.

  • IASI
La Iasi, aproximativ 400 de persoane s-au adunat, joi seara, in Piata Unirii, unde au avut loc si manifestatiile din serile precedente.

Ei au au aprins lumanari pe care le-au depus la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, in memoria victimelor incendiului de la clubul Colectiv.

Oamenii striga "Unitate", "Solidaritate", "Uniti salvam toata Romania", "Sa va fie frica, Iasiul se ridica", fiind asteptati sa li se alature studentii din campusul Tudor Vladimirescu, astfel ca numarul participantilor la actiune ar urma sa creasca.

  • SUCEAVA
Si la Suceava, peste 600 de persoane, in special tineri, au protestat, joi seara, timp de doua ore, in fata Primariei, cerand o noua clasa politica, un Parlament cu 300 de membri si guvern tehnocrat, ulterior pornind intr-un mars spre Palatul Administrativ, unde numarul manifestantilor a ajuns la circa o mie.
Citeste si:
Atacuri cu drone la graniță: alertă în Galați și Tulcea. MApN...
Atacuri cu drone la graniță:...

Sucevenii s-au strans, incepand cu ora 18.00, in fata sediului Primariei Suceava, in urma unor apeluri pe retelele de socializare. Ei au scandat sloganuri prin care solicita o noua clasa politica, fara coruptie, spunand ca isi doresc sa ramana in tara si sa nu fie nevoiti sa plece la munca in strainatate.

Protestatarii au blocat pentru cateva minute bulevardul din fata sediului Primariei, fara sa existe incidente.

Manifestantii au plecat, dupa doua ore de scandari in fata Primariei, intr-un mars spre Palatul Administrativ. Pe traseu, numarul participantilor a crescut, astfel ca in fata Palatului Administrativ sunt circa o mie de persoane, care scandeaza.

O alta actiune este programata pentru vineri, de la ora 19.00, cand este asteptat un nou protest, denumit "Ne vrem tara inapoi".

Proteste similare s-au desfasurat, joi seara, si in municipiile Radauti si Falticeni.

  • VASLUI
Aproximativ 200 de tineri, majoritatea elevi de liceu, marsaluiesc, joi seara, pe strazile din Vaslui, scandand lozinci prin care indeamna oamenii sa iasa la proteste: "Iesiti din casa daca va pasa", "Uniti salvam toata Romania", "Toti politicienii aceeasi mizerie".
Citeste si:
Secția de Pneumologie de la Spitalul Vaslui, închisă în plin val de...
Secția de Pneumologie de la...

Manifestantii parcurg strazile principale din municipiul Vaslui, insotiti de masini de politie, jandarmi si pompieri.

Marti seara, dupa cele trei zile de doliu national si dupa un mars al tacerii in memoria victimelor din Clubul Colectiv, peste 25.000 de persoane au iesit in strada in Bucuresti, iar alte cateva mii in alte orase din tara, pentru a-si exprima revolta.

In urma protestelor, miercuri dimineata, premierul Victor Ponta a anuntat ca isi depune mandatul, precizand ca spera ca demisia Guvernului sau satisface cerintele oamenilor care au fost in strada si adaugand ca este nevoie de solutii rationale. Ulterior, si primarul sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedona, anunta ca demisioneaza din functie, spunand ca-si asuma vina morala pentru tragedia din Clubul Colectiv.

In acest context, bucurestenii au iesit din nou in strada, miercuri, in Piata Universitatii, in numar si mai mare - 30.000 -, ei manifestand impotriva coruptiei din sistem si cerand dreptate si alti lideri politici.

Citeste si:
Adrian Despot este noul antrenor "Vocea Romaniei", in locul lui Moga
Adi Despot este noul antrenor...

Manifestari similare au fost organizate in mai multe orase din tara, la care au participat zeci de mii de oameni.

In urma acestor proteste, printre manifestanti s-a conturat ideea crearii unui partid nou, format din "oameni tineri si corecti", care sa primeasca numele "Colectiv".

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, joi dimineata, ca, pentru prima data, va chema vineri la consultarile pentru formarea Guvernului societatea civila si reprezentanti ai manifestatilor, precizand ca a auzit vocea strazii si ca va tine cont de solicitarile protestatarilor. "V-am vazut, v-am auzit. Voi tine cont de solicitarile voastre", a spus presedintele. Ca reactie la anuntul lui Iohannis, oamenii s-au mobilizat pe paginile de Facebook si au demarat sondaje despre cine ar trebui sa-i reprezinte la consultarile de la Cotroceni.

Citeste si:
Revoltă națională din cauza legii pensiilor. Ambulanțierii au...
Revoltă națională din cauza...

Dintre zecile de nume vehiculate, cele mai multe aprecieri le-au primit Tudor Chirila, Moise Guran si Adrian Despot.

Joi seara, proteste au loc si la Cluj-Napoca, Sibiu, Timisoara si Arad, iar in Bucuresti protesteaza peste 5.000 de oameni.

In urma incendiului din Clubul Colectiv, 32 de oameni au murit, iar alti aproximativ 200 au fost raniti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.