"Am vazut iadul, mama", sunt cuvintele care descriu cel mai bine tragedia petrecuta vineri noapte in Clubul Colectiv din Capitala. Sunt primele vorbe pe care le-a rostit un tanar de 22 de ani dupa ce a deschis ochii si a vazut-o pe mama lui la capul patului de spital, in timp ce se ruga neincetat.

"Am vazut iadul, mama", i-a spus Ionut, in varsta de 22 de ani, mamei sale, in momentul in care a deschis ochii dupa ce sedativele administrate de medici pentru a nu mai simti durerile cumplite provocate de arsuri si-au facut efectul.

"A deschis ochii si mi-a spus: «am vazut iadul, mama». Am vrut sa nu plang, dar nu am putut sa ma opresc. Mi-am vazut singurul copil infasurat in bandaje de la mijloc in sus. Imaginea asta nu mi-o pot scoate din minte... Mai bine eram eu in locul lui", povesteste, gatuita de lacrimi, Florina, mama lui Ionut. Este intr-un continuu du-te-vino si asteapta cu sufletul la gura orice miscare dinspre sectia de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) a Spitalului Universitar.

In incendiul de la Clubul Colectiv, baiatul ei, care este student la Arhitectura, a suferit arsuri pe 40 la suta din suprafata corpului si a fost operat. Femeia are in ochi o licarire de speranta: "Medicii spun ca nu i-au fost afectate caile respiratorii". La sectia ATI a Spitalului Universitar mai multe persoane vorbesc intre ele, in soapta, parca pentru a nu-si trezi copiii, care sunt in stare grava. Pentru unii dintre ei, medicii au "pronostic rezervat".

"E la Chirurgie reparatorie, urmatoarele 24 de ore sunt critice", povesteste o femeie care isi tine strans sotul de brat si care nu mai are putere nici sa planga.

In fata ei, o alta mama pare mai linistita. Medicii i-au spus ca "fata a avut sansa sa fie luata (de ambulanta n.r.) printre primii si a fost curatata”.

”Ceilalti nu au supravietuit", spune femeia. Aceste cuvinte starnesc o emotie cumplita printre cei care asteapta in fata ATI si care se reped spre fiecare medic ce iese din locul in care copiii lor se zbat intre viata si moarte.

"E bandajat tot, cel mai mare pericol sunt infectiile. Se mai vad parti mici din piele, in rest e bandajat", le marturiseste o asistenta unor parinti care asteapta un semn despre soarta copilului lor.

Intr-un colt mai retras stau doi tineri - ingrijorati si ingandurati. Dupa cateva momente de ezitare, Daniel, care canta intr-o trupa, povesteste ca a mers in club pentru ca acolo era un coleg de-al lui, Tudor, care ”se afla chiar in fata scenei cand tavanul clubului a luat foc".

Citeste si:
Oana Moșneagu și Vlad Gherman se pregătesc să devină părinși: Vrem...
Oana Moșneagu și Vlad Gherman...

"Ma mir si sunt fericit ca a scapat cu viata. Eu eram afara cand a inceput totul, vorbeam la telefon. Imediat au inceput sa se auda tipetele mai multor fete din interior, apoi niste bubuituri si am vazut multi calcandu-se in picioare sa iasa afara", povesteste Daniel.

El spune ca i-a fost "groaza" sa o sune pe mama prietenului sau si sa-i spuna ca "Tudor ar putea sa nu mai fie viu".

Celalalt tanar care il insoteste pe Daniel, si el coleg de trupa cu Tudor, spune pe un ton mai mult stins ca vinera seara se gandea sa mearga si el la concert, dar s-a razgandit in ultima clipa.

Linistea de la sectia ATI este spulberata de intrarea fulgeratoare a unei femei care vorbeste la telefon si intreaba unde se afla fiica ei. "Pacienta Vasile Mihaela - au mutat-o la o alta sectie. Am inteles ca au mutat-o de la A4, unde e? La Blocul Operator sau nu stiu unde e!", striga disperata femeia la interlocutorul ei.

Citeste si:
Ozana Barabancea și Oana Roman, devastate de durere după moartea...
Ozana Barabancea și Oana...

Dupa cateva minute de liniste, usile de la sectia de Terapie Intensiva se deschid, o asistenta ii cauta cu privirea pe parintii lui Radu, ii observa si le face semn sa se apropie: "Are arsuri pe aproape 90 la suta, doctorul a zis ca e multumit ca e stabil, dar urmatoarele ore sunt critice. Din pacate, nu va putem da vesti bune. Majoritatea sunt in stare grava, abia peste cateva zile o sa va dam vesti, sper, bune sau altfel". Mama lui Radu pare ca nu mai are nicio reactie...

La Sectia de Chirurgie Plastica Microchirugie Reconstructiva, o femeie este revoltata pe organizatorii concertului din Clubul Colectiv, pe care ii acuza de producerea tragediei. "Trebuie sa plateasca pentru chestia asta, se duc la concert si nu se mai intorc acasa. L-au pansat pe Liviu, care era mai usor ranit. A zis ca in viata lui nu l-a durut ceva in halul asta. Au venit (cu masina -n.r.) cu geamurile deschise ca il ardea, dar e bine ca si aici i-au tinut sa le fie racoare", spune femeia. Ea spune ca baiatul ei a fost adus la spital cu masina unor oameni care treceau prin zona. In situatia baiatului ei, dus la spital de trecatori, au fost alti zeci de tineri raniti. Oameni care treceau prin zona s-au oprit sa vada dezastrul si au sarit in ajutorul victimelor, unele intinse pe caldaram.

Citeste si:
5 antibiotice naturale care se găsesc în bucătăria ta
5 antibiotice naturale care...

O alta femeie care asteapta la ATI este multumita. Ii spune unui barbat aflat langa ea ca a reusit sa intre la fiul ei sa il vada, sa il mangaie si sa ii dea apa. Femeia nu crede ca baiatul ei a fost ars de flacarile din club, ci mai degraba a fost lovit in busculada care s-a creat la iesirea din club: "Eu cred ca s-a lovit in buluceala aia, ca pare lovit cu bocancul, l-am intrebat, dar nu mai stie. Acum sunt sedati”.

Ca o premonitie stranie, trupa Goodbye to Gravity, cea care a concertat in Clubul Colectiv, si-a deschis concertul cu melodia "Ziua in care murim" - primul single de pe albumul lansat vineri seara.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.