Andrei Galut, solistul trupei Goodbye to Gravity, care isi lansa al doilea album, vineri seara, in clubul Colectiv din Bucuresti, unde a avut loc incendiul soldat cu morti si raniti, este in stare grava la Spitalul Elias, cu arsuri si intoxicatie cu fum, fiind ventilat mecanic.

Rudele artistului, devenit cunoscut in anul 2008 dupa ce a castigat concursul Megastar, au declarat, sambata, corespondentului MEDIAFAX, ca Andrei Galut (31 de ani) a fost ranit grav in urma incendiului de vineri seara.

Cumnata lui Andrei Galut - sotia fratelui artistului -, Nicoleta Belean, a declarat ca acesta este internat la Spitalul Elias si este in stare de inconstienta.

”Initial, cand a fost dus la spital, a fost constient si si-a dat numele medicilor. Ulterior, situatia s-a agravat. Stiu ca are arsuri pe maini, fata si umar, dar a suferit si o intoxicatie de la fum, iar in prezent este pus pe ventilatie mecanica”, a declarat Nicoleta Belean. Conform sursei citate, mama tanarului este in drum spre Bucuresti, insotita de alte rude.

Galut este solistul trupei Goodbye To Gravity, care isi lansa al doilea album, numit "Mantras of War". ”El este angajatul unei multinationale din domeniul IT din Bucuresti, dar muzica este pasiunea vietii sale si asta face in timpul liber. Este foarte talentat si a pus mult suflet in lansarea albumului”, a declarat cumnata artistului din Arad.

”Cu siguranta va fi un concert unic, cu un setlist extins, ce va cuprinde cele mai bune piese de pe cele doua albume ale noastre”, a scris pe Facebook, inainte de eveniment, Andrei Galut.

Intr-o alta postare recenta, artistul anunta ca intrarea la eveniment este libera. ”Concertul va beneficia de un show de lumini customizat, precum si de efecte pirotehnice si decoruri special create pentru a reda atmosfera SF a artwork-ului. Nu vor lipsi invitati speciali, un after-party de Halloween marca GTG si multe alte surprize”, anunta Andrei Galut.

In urma incendiului produs vineri seara in Clubul Colectiv din centrul Capitalei si-au pierdut viata 27 de oameni, iar alti aproximativ 200 au fost raniti. La acest moment, 146 de persoane sunt internate la 12 spitale din Bucuresti.

Vineri seara, clubul gazduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album - "Mantras of war". Intrarea la acest concert a fost libera, iar accesul in club s-a facut incepand cu ora 20.30.

Citeste si:
Actrița Anne Heche, spitalizată în stare gravă în urma unui...
Actrița Anne Heche,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.