Intreg patrimoniul Ministerului Sanatatii este pus sub sechestru, dar poate fi folosit, institutia dorind sa plateasca in acest an despagubirile de peste patru milioane de euro stabilite in cazul incendiului de la Maternitatea Giulesti, suma pe care o va cere la rectificarea bugetara.

Secretarul de stat Alin Tucmeanu a declarat, marti, ca Ministerul Sanatatii va cere Ministerului Finantelor Publice (MFP) sa aloce la rectificare peste patru milioane de euro, pentru plata despagubirilor in cazul incendiului de la Maternitatea Giulesti.

"In urma discutiei pe care am avut-o cu ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, am hotarat sa cerem la Ministerul de Finante ca, la rectificarea bugetara, sa ne aloce suma de aproximativ patru milioane de euro, pe care sa o platim parintilor. Exista sechestru asigurator pe mijloacele fixe, acesta se mentine, dar noi vom putea utiliza patrimoniul", a spus secretarul de stat Alin Tucmeanu, dupa intalnirea cu executorii judecatoresti.

La randul lor, executorii judecatoresti au spus ca sechestrul pus pe intreg patrimoniul Ministerului Sanatatii nu acopera in totalitatea valoarea de peste patru milioane de euro, dar, in urma discutiilor de la MS, sunt de parere ca nu va fi necesara valorificarea acestuia, scrie MEDIAFAX.

"Ministerul Sanatatii s-a angajat sa solicite Ministerului Finantelor, in proxima rectificare bugetara, de la inceputul lui noiembrie, suma pe care trebuie sa o plateasca parintilor. Este sechestru asigurator pe intreg patrimoniul Ministerului Sanatatii, acesta nu acopera in totalitate valoarea de patru milioane de euro, dar nu cred ca va fi nevoie de valorificarea acestuia, procedura de executare silita capata in acest context un caracter gratios. Ministerul Sanatatii poate folosi atat masinile, cat si mijloacele fixe, in schimb nu are voie sa le instraineze sau sa le foloseasca in alt scop decat acela pentru care au fost luate", a spus executorul judecatoresc Iulian Cosoreanu.

Executorul a precizat ca reprezentantii Ministerului Sanatatii cu care s-a intalnit marti au recunoscut intreaga suma datorata familiilor bebelusilor care au murit sau au fost raniti in incendiul de la Maternitatea Giulesti. "Ministerul Sanatatii s-a angajat ca la rectificare sa i se aloce intreaga suma. Si Primaria Municipiului Bucuresti este debitor solidar in acest caz, astfel ca Ministerul Sanatatii se poate indrepta pentru recuperarea banilor si catre aceasta institutie", a mai spus executorul judecatoresc.

Ministerul Sanatatii a primit o somatie de executare silita pentru intreaga suma de peste patru milioane de euro care trebuie platita ca daune in urma incendiului de la Maternitatea Giulesti.

Citeste si:
Din ce trăiește Liviu Dragnea acum, după ce averea i-a fost pusă...
Din ce trăiește Liviu Dragnea...

Potrivit purtatorului de cuvant al Ministerului Sanatatii, Oana Grigore, institutiei ii revenea sa plateasca a douasprezecea parte din suma de aproximativ patru milioane de euro, pe care instanta a stabilit-o cu titlu de despagubiri pentru familiile bebelusilor care au murit sau au fost raniti in incendiu.

Executorii au somat insa Ministerul Sanatatii sa plateasca intreaga suma, pe baza unei alte decizii.

Curtea de Apel Bucuresti a dat, pe 2 aprilie, sentinta definitiva in dosarul incendiului de la Maternitatea Giulesti.

Judecatorii i-au obligat, in solidar pe inculpatii Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sirbu", Florentina Cirstea, Gigel Oprea si Bogdan Marinescu, iar Maternitatea Giulesti in solidar cu partile responsabile Ministerul Sanatatii si Municipiul Bucuresti - prin primarul general, la plata mai multor sume de bani, totalizand 4.231.500 de euro.

Citeste si:
Banicioiu, audiat in "Colectiv": Am facut tot ce era omeneste posibil
Banicioiu, audiat in dosarul...

Asistenta Florentina Cirstea, care era de serviciu, dar nu se afla in salonul de Terapie Intensiva nou-nascuti cand a izbucnit incendiul, a fost condamnata la doi ani si doua luni de inchisoare cu executare.

Fostul manager al maternitatii Bogdan Marinescu a fost condamnat la sase luni de inchisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea la un an de inchisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Bucuresti arata, in motivarea deciziei din 2 aprilie, ca la data producerii incendiului de la Maternitatea Giulesti, cadrul legal existent era unul "cel putin confuz si neadaptat realitatii social-economice", motiv pentru care nu poate fi trasa la raspundere o institutie publica.

"Cadrul legislativ valabil la data producerii acestui incident era unul cel putin confuz si neadaptat realitatii social-economice. Este evident ca si stabilirea unui temei de drept pentru antamarea raspunderii unei anumite institutii publice este foarte greu de realizat. Insa este de neconceput ca inexistenta unui cadrul legislativ coerent, previzibil sau accesibil pentru fiecare cetatean sa fie unicul temei al imposibilitatii de a trage la raspundere factorii principali de decizie in domeniul sanatatii publice sau institutiile care in realitate controlau in mod direct modul in care era finantat si administrat un spital", au notat judecatorii in documentul citat.

Citeste si:
Noi cazuri de bebelusi infectati cu stafilococ auriu, la...
Noi cazuri de bebelusi...

Instanta a aprecizat ca atat Ministerul Sanatatii, cat si Municipiul Bucuresti, prin primarul general, aveau atributii in ceea ce priveste activitatea medicala a Maternitatii Giulesti.

"Curtea considera ca aceste institutii au o culpa evidenta in supravegherea si directionarea activitatii spitalului si a managerului acestuia, manifestata atat printr-o culpa in eligendo in ceea ce priveste persoana managerului spitalului cat si in ceea ce priveste lipsa unei sustineri financiare adecvate nevoilor de functionare ale spitalului", considera magistratii.

Conform sursei citate, faptul ca in sistemul sanitar au fost blocate posturile a pus in pericol viata pacientilor si a afectat in mod clar calitatea actului medical.

Incendiul a izbucnit in 16 august 2010, in jurul orei 18.30, in salonul de Terapie Intensiva nou-nascuti, din cadrul Sectiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sarbu" - Maternitatea Giulesti.

Citeste si:
Elevii nu au primit nici până acum bursele școlare. Care este motivul
Elevii nu au primit nici până...

Atunci au fost dusi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebelusi din sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a Maternitatii Giulesti, trei dintre acestia decedand in zilele urmatoare, din cauza complicatiilor. Alti trei bebelusi au murit in incendiu, iar doua perechi de gemeni - doi baietei si un baietel si o fetita - si o alta fetita au fost salvati de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.