Procesul in care Marian Oprisan, trimis in judecata de DNA in 2006, este acuzat de abuz in serviciu, utilizarea creditelor in alte scopuri, fals si uz de fals, a fost amanat, marti, pentru a treia oara de Curtea de Apel Cluj, pentru studierea unor inscrisuri, dupa reaudierea a 11 martori.

Curtea de Apel Cluj a amanat, marti, din nou, pentru 2 octombrie, procesul de coruptie al presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, dupa ce au fost reaudiati 11 martori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Avocatul lui Marian Oprisan, Gheorghita Mateut, a declarat, marti, la Curtea de Apel Cluj, ca in cadrul infatisarii nu au fost propuse probe noi. "Curtea de Apel Cluj a decis o noua amanare, pentru 2 octombrie, in acest dosar, pentru studierea inscrisurilor pe care nu le-am prezentat. Au fost reaudiati 11 martori, dar nu au fost aduse elemente noi de catre persoanele audiate, ci declaratiile lor intaresc si mai mult justetea primei hotarari, de achitare a domnului Oprisan. Nu s-au propus probe noi, noi am pus in discutie cerere de probe pentru a combate apelul facut de DNA", a spus Mateut.

Marian Oprisan a declarat, la randul sau, ca se va prezenta si in 2 octombrie la Curtea de Apel Cluj, precizand ca va veni pana cand se va termina acest proces. "Chiar as vrea sa se termine. Nu m-am asteptat sa vina 11 din cei 12 martori solicitati. Eu sunt supus deciziei finale a magistratilor garanti ai statului de drept in Romania si ai justitiei din Romania", a subliniat Oprisan.

Unul dintre martorii prezenti, Ovidiu Butuc, fost primar al comunei Biliesti, judetul Vrancea, s-a declarat nemultumit de faptul ca a trebuit sa revina la Cluj-Napoca pentru a da aceleasi declaratii ca in urma cu patru ani. "Am 70 de ani, am venit pe banii mei cu trenul, de la Focsani. Am plecat luni seara si am ajuns la ora 4.00 in Cluj-Napoca. Am si probleme de sanatate. Nu inteleg de ce am fost chemat sa dau aceleasi declaratii pe care le-am dat tot la Cluj-Napoca in 2011, nu puteau sa ma intrebe daca imi mentin declaratiile, sa nu vin atata drum, si in zi de sarbatoare?", a spus Butuc.

La inceputul lunii iunie 2006, Marian Oprisan, vicepresedinte PSD, a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA, pentru abuz in serviciu, utilizarea creditelor in alte scopuri, fals si uz de fals. Alaturi de el, in dosar au mai fost inculpati vicepresedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Directiei Economice, Ion Costeanu, directorul Directiei Tehnice, Liviu Rusu, fost sef Serviciu Drumuri si Poduri din Directia Tehnica a Consiliului Judetean.

Citeste si:
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, acuzaţi de abuz în...
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu...

Procurorii au sustinut ca o comisie de licitatie de la Consiliul Judetean, numita de Marian Oprisan, ar fi incredintat lucrari de pietruire a unor drumuri comunale, in valoare de 1,9 milioane de dolari, virati de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului unor firme neeligibile.

Alte acuzatii se refereau la achizitia corpului de cladiri de la "Caprioara" si la sumele cheltuite pentru intretinerea unitatilor de protocol Vila "Rucar" si "Hanul dintre Vii", situate in localitatile Soveja, respectiv Cimpineanca, imobile pentru intretinerea carora Consiliul Judetean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

In 2006, cand Oprisan a fost deferit justitiei, DNA spunea ca Judecatoria Focsani este cea competenta pentru a solutiona cauza. In 14 noiembrie 2007 insa, magistratii de la Judecatoria Focsani au dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Judecatoria Focsani, pentru refacerea urmaririi penale.

In februarie 2008, dosarul lui Marian Oprisan a ajuns in fata judecatorilor de la Tribunalul Vrancea. O luna mai tarziu, procesul a fost mutat la Tribunalul Cluj, dupa ce instanta suprema a admis stramutarea acestuia.
Atunci, stramutarea a fost ceruta de catre procurori, care au sustinut ca Oprisan ar fi oferit locuinte unor judecatori din zona si ca popularitatea acestuia ar putea afecta judecata impartiala a magistratilor.

Citeste si:
Marian Oprişan deschide lista PSD Vrancea pentru Senatul României
Marian Oprişan deschide lista...

In februarie 2015, Marian Oprisan a fost achitat de magistratii Judecatoriei Cluj-Napoca, insa sentinta a fost atacata de DNA, astfel ca in luna mai a avut loc primul termen la Curtea de Apel Cluj, amanat atunci pentru 23 iunie, intrucat unul dintre inculpatii din dosar a solicitat un alt termen, pana la care sa isi angajeze un aparator.

Avocatul Mateut declara atunci ca sentinta Curtii de Apel Cluj va fi definitiva. In 23 iunie, procesul a fost amanat din nou la Curtea de Apel Cluj, pentru 8 septembrie, cand era programata reaudierea a 12 martori.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.