Social 26 August 2015 12:08
Trei tineri din Prahova trimisi in judecata pentru viol in grup dupa ce au violat o colega de liceu in timp ce ii tineau briceagul la gat si au filmat-o au fost condamnati la "masura educativa a asistarii zilnice", fiind lasati liberi si obligati sa se prezinte la Serviciul de probatiune.

Trei tineri trimisi in judecata de procurorii Parchetului Judecatoriei Valenii de Munte pentru viol in grup si producere de materiale pornografice dupa ce au violat o colega de liceu se afla in libertate, la peste noua luni de la comiterea faptei, ei fiind condamnati de magistratii de la Judecatoria Valenii de Munte la pedepse constand in "masura educativa a asistarii zilnice", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei trei tineri, Fabian George Brujbeanu, in varsta de 17 ani, Andrei Razvan Radu, in varsta de 17 ani, si Dumitru Adrian Ion, in varsta de 15 ani, elevi la Liceul Tehnologic "Romeo Constantinescu" din orasul Valenii de Munte, au fost trimisi in judecata in luna decembrie a anului trecut, fiind acuzati ca au violat o adolescenta, colega de liceu cu ei.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului Judecatoriei Valenii de Munte, in 12 noiembrie 2014, cei trei au violat-o timp de trei ore si jumatate pe colega lor de liceu. Initial, Fabian Brujbeanu a facut rost de numarul de telefon al fetei, cei doi schimband cateva mesaje in care baiatul si-a ascuns identitatea, iar in 12 noiembrie 2014 a invitat-o pe fata sa se intalneasca cu el in apropierea autogarii din Valenii de Munte.

"In timpul in care coresponda cu victima prin mesaje, Brujbeanu Fabian le-a spus coinculpatilor ca persoana vatamata a mai intretinut raporturi sexuale cu alti baieti si le-a dat de inteles ca toti trei ar putea avea raporturi sexuale cu ea", se arata in rechizitoriu.

Dupa ce fata s-a intalnit cu Brujbeanu si a constatat ca baiatul cu care corespondase prin mesaje telefonice este coleg de scoala dintr-un an mai mare, cei doi au plecat la o plimbare, in urma insistentelor baiatului, mai scrie in rechizitoriu.

"Au mers impreuna, pana au ajuns intr-un loc izolat, langa albia raului Teleajen. Cand au ajuns si inculpatii Radu Andrei si Ion Adrian, inculpatul Brujbeanu Fabian s-a prefacut ca nu stie ce cauta ei acolo. Presimtind intentiile celor trei, persoana vatamata a vrut sa plece, insa inculpatul Brujbeanu Fabian a luat-o in brate, rugand-o sa ramana. (Victima - n.r.) l-a refuzat inca o data, moment in care inculpatul Brujbeanu Fabian a scos un briceag, l-a deschis si i l-a pus victimei la gat, amenintand-o ca daca nu ramane o va omori", se arata in rechizitoriu.

Citeste si:
Clopote inteligente de zeci de mii de euro la o biserică din Prahova
Clopote inteligente de zeci...

Procurorii au ajuns la aceasta concluzie chiar in urma declaratiei celui mai tanar dintre inculpati, Adrian Ion, care a recunoscut fapta.

In timpul violului, unul dintre baieti a filmat actele sexuale, anchetatorii gasind inregistrari explicite in telefonul acestuia. Mai mult, cel care a pus la cale violul a chemat si un al patrulea barbat, insa acesta nu a venit, sustin procurorii.

"In timp ce Radu Andrei o tinea de picioare, iar Brujbeanu Fabian avea cutitul la gatul acesteia, victima a fost fortata sa intretina un act sexual oral cu inculpatul Brujbeanu Fabian. In timpul actului sexual, inculpatul Brujbeanu Fabian si-a scos telefonul mobil si a inceput sa vorbeasca la telefon cu o alta persoana, chemand-o si pe aceasta sa vina si sa intretina raporturi sexuale cu victima", se arata in rechizitoriu.

Procurorii au stabilit ca cei trei au violat-o pe fata trei ore si jumatate. Dupa lasarea intunericului, au lasat-o sa plece, Brujbeanu cerandu-i sa mearga inainte, sa nu fie vazuti impreuna. Ajunsa in autogara, fata s-a intalnit cu prietenul ei, caruia i-a povestit ce i s-a intamplat. In aceeasi zi, tanara a reclamat violul si a obtinut certificat medico-legal care atesta ca avea leziuni traumatice pe trunchi, gat si membre, iar potrivit procurorilor concluziile certificatului medico-legal se coroboreaza cu declaratiile victimei, care a povestit cum i-au imobilizat capul si gatul pentru a o viola si cum au presat-o pe trunchi cu genunchii, pentru a o imobiliza.

Citeste si:
Dosar fictiv la Judecătoria Ploiești: Moș Crăciun contestă decizia...
Dosar fictiv la Judecătoria...

Doi din cei trei agresori au fost initial arestati preventiv, insa au fost eliberati dupa doua luni si jumatate, in 3 februarie 2015, printr-o decizie a Judecatoriei Valenii de Munte, care a inlocuit arestul preventiv cu cel la domiciliu. Pe parcursul cercetarii penale, cei doi adolescenti de 17 ani au sustinut ca tanara a consimtit sa aiba relatii sexuale cu ei, negand orice forma de constrangere asupra sa.

"Cei doi inculpati, refuzand sa isi asume responsabilitatea faptelor comise, au construit o strategie de aparare centrata pe victimizarea lor, incercand sa arunce vina asupra persoanei vatamate, intrucat aceasta are o imagine negativa in societate", spun procurorii care i-au trimis in judecata pe cei trei.

In schimb, colegul lor a recunoscut faptele si le-a declarat procurorilor ca in momentul in care fata nu voia sa intretina acte sexuale era amenintata cu briceagul spunandu-i-se: "Vezi daca taie, ca asa taie si gatul".

Citeste si:
BREAKING NEWS Colectiv: Pedepsele inculpaților ar putea fi micșorate
BREAKING NEWS Colectiv:...

In 8 iunie, dupa o jumatate de an de proces, Judecatoria Valenii de Munte i-a condamnat pe cei trei pentru viol.

Conform sentintei publicate pe portalul instantelor de judecata, cei doi tineri de 17 ani au fost pedepsiti cu "masura educativa a asistarii zilnice pe o durata de sase luni", in timp ce colegul lor mai mic a primit aceeasi pedeapsa, dar pe o durata de patru luni. In aceasta perioada, ei nu au voie sa ia legatura cu fata sau cu familia acesteia si trebuie sa se prezinte periodic la Serviciul de probatiune.

De asemenea, cei trei trebuie sa plateasca fetei daune morale de 25.000 de lei.

Tanara a contestat sentinta, primul termen fiind programat pentru 11 septembrie, la Curtea de Apel Ploiesti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.