Social3 August 201518:18

Lectura de 2 minute

Peste 500 de locuri bugetate la nivel de licenta au ramas libere la patru universitati din Cluj-Napoca dupa admiterea din vara, pentru ocuparea acestora urmand sa se organizeze o noua sesiune de admitere, in septembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, luni, de Universitatea "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, dupa prima sesiune de admitere, din luna iulie, la UBB au ramas disponibile 417 locuri bugetate la nivel de licenta, cu 217 mai putine decat in anul 2014.

Astfel, la Facultatea de Matematica si Informatica mai sunt doua locuri bugetate, la Psihologie patru, la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor si la Teatru - cate cinci locuri bugetate. Conform sursei citate, din totalul de 60 de locuri bugetate special alocate candidatilor de etnie roma, au fost ocupate doar 22. De asemenea, au ramas disponibile sase locuri bugetate pentru candidatii din Republica Moldova. Pentru locurile neocupate va fi organizata o noua sesiune de admitere, in perioada 7-18 septembrie, se arata in comunicat.

Potrivit reprezentantilor UBB, din cele 21 de facultati ale universitatii clujene, sunt unele, precum cele de Educatie Fizica si Sport, Drept si Business, unde au fost ocupate toate locurile bugetate scoase la concurs.

Pentru admiterea din sesiunea de vara la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, la nivel de licenta au fost scoase la concurs 4.910 locuri bugetate, numar similar celui de anul trecut. Totodata, au fost disponibile peste 9.000 de locuri in regim cu taxa si 2.655 de locuri pentru invatamant la distanta si invatamant cu frecventa redusa, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Muncitorii din Sri Lanka, alungați din Botoșani, lucrează acum la Cluj
Muncitorii din Sri Lanka,...

La Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (UTCN) au ramas disponibile doar sapte locuri bugetate dintre cele alocate romilor, restul locurilor de la buget fiind ocupate dupa prima sesiune de admitere.

La Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) au ramas neocupate dupa sesiunea din iulie 100 de locuri bugetate, la care se adauga un loc pentru romi. Astfel, absolventii de liceu se pot inscrie pentru a doua sesiune, care va avea loc intre 7 si 18 septembrie, pentru a ocupa locuri libere la Facultatea de Agricultura - 23 de locuri, Horticultura - 28, Zootehnie - 46 si Medicina Veterinara - 3.

La Universitatea de Arte si Design (UAD) au ramas neocupate dupa sesiunea din iulie patru locuri bugetate, la specializarea Istoria si Teoria Artei, care vor fi scoase la concurs in septembrie.

La cea de-a cincea institutie de invatamant superior de stat din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu", toate locurile bugetate au fost ocupate in prima sesiune de admitere.

Citeste si:
General Motors a primit licenta pentru teste cu masini autonome
General Motors a primit...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.