Social30 Iulie 201513:54

Lectura de 2 minute

TVR a platit datoria de 10 milioane de lei pentru care i-au fost blocate conturile de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), iar ANAF ar fi dispus sistarea popririi, urmand ca, in cursul zilei de joi, conturile sa fie deblocate, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse.

Societatea Romana de Televiziune (SRTv) ar fi platit, marti, aceasta datorie de 10 milioane de lei pe care o avea la bugetul de stat, au spus sursele citate. Astfel, ANAF ar fi dispus sistarea popririi pe conturile TVR, care ar urma sa fie deblocate efectiv in cursul zilei de joi, au precizat sursele citate.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a blocat, pe 20 iulie, conturile Societatii Romane de Televiziune, avand in vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat, au declarat, la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din Televiziunea Romana.

A doua zi, ANAF a confirmat, intr-un comunicat, ca a instituit propriri pe conturile Societatii Romane de Televiziune pentru recuperarea datoriilor. ANAF a precizat ca, in perioada urmatoare, va institui popriri pe conturile tuturor marilor contribuabili care inregistreaza datorii catre bugetele de stat, in functie de vechimea arieratelor.

Pe de alta parte, Stelian Tanase, presedintele-director general al TVR, a declarat pe 22 iulie, pentru MEDIAFAX, ca Guvernul este vinovat de situatia televiziunii publice, iar blocarea conturilor institutiei de catre ANAF este, de fapt, "o revansa" pe care si-a luat-o premierul Victor Ponta, dupa mai multe editoriale pe care Tanase le-a scris despre acesta. "De mult Ponta e clientul meu (...) Da. A vrut sa-si ia o revansa. Mi-a aratat pisica", a afirmat Tanase. De asemenea, Stelian Tanase a spus ca s-a intalnit cu presedintele ANAF, Gelu Diaconu, precizand ca, pana la 1 septembrie, televiziunea publica va plati datoria de 10 milioane de lei, din 2010, din cauza careia au fost blocate conturile televiziunii publice.

Citeste si:
Anisie propune difuzarea cursurilor la TVR. Orban: Vreti sa le...
VIDEO Anisie propune...

El a precizat ca nu s-a dus la ANAF ca sa obtina stergerea acestei datorii. "Ne-am dus ca sa gasim o solutie si sa-l asiguram de buna-credinta a TVR ca vom face tot ce este posibil. Si dansul ne-a explicat. E vorba de o datorie de 10 milioane de lei, din 2010. Daca nu ne taxa, se prescria si atunci era vina ANAF. Si atunci ne-a pus aceasta poprire pe conturi, ca sa o platim. Sa ne avertizeze ca trebuie platita. O vom plati pana la 1 septembrie", a spus Stelian Tanase, precizand ca legislatia in vigoare nu permite deblocarea conturilor pana nu va fi platita datoria.

In acest moment, datoria fiscala a TVR se ridica la aproximativ 457 de milioane de lei, potrivit unui comunicat remis, pe 21 iulie, agentiei MEDIAFAX, de reprezentantii Televiziunii Romane, dupa blocarea conturilor operationale ale SRTv, din cauza datoriilor acumulate - incepand din anul 2005 - catre bugetul de stat.

Pe de alta parte, Societatea Romana de Televiziune a incheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, in conditiile in care Televiziunea Romana a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei si cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentantii institutiei pe 6 aprilie, intr-o conferinta de presa la care a participat si Stelian Tanase. In conferinta de presa au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Citeste si:
Klaus Iohannis: Cu un singur lucru am ramas datori
Iohannis: Cu un singur lucru...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.