Proiectul este initiat de 12 deputati de la PC-PLR si din grupul democrat-popular, printre care Bogdan Ciuca, Vasile Dragusanu, Liliana Minca si Florea Damian. Initiativa prevede ca, in scopul refacerii suprafetei forestiere si pentru respectarea dreptului oricarei persoane la un mediu ecologic si sanatos, este interzis exportul de materiale lemnoase sub forma de busteni, cherestea si lemn de foc pe o perioada de cinci ani de la publicarea acestei legi in Monitorul Oficial.
Initiatorii considera necesara o asemenea masura pe motiv ca "prin sustinerea necontrolata a exportului de material lemnos se incurajeaza taierile ilegale de paduri". In plus, initiatorii sustin, in expunerea de motive, ca in Constitutie se stipuleaza ca statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic si ca este obligatorie protejarea si ameliorarea mediului inconjurator, atat de persoane fizice, cat si de cele juridice, scrie MEDIAFAX.
Proiectul a fost depus la Parlament in 25 mai si se afla in consultare publica la Senat. Pe de alta parte, premierul Victor Ponta a anuntat, in 13 mai, ca Guvernul intentioneaza sa interzica, pe o perioada limitata, exporturile de orice fel de masa lemnoasa neprelucrata, procedura fiind pregatita printr-un proiect de ordonanta de urgenta. In 16 mai, Ministerul Mediului a prezentat un proiect de ordonanta de urgenta care stabilea ca exportul de materiale lemnoase, sub forma de busteni, cherestea si lemn de foc, va fi suspendat pana la 31 august.
In termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a ordonantei, orice operatiune de export si livrare intra-comunitara trebuie sa fie insotita de licenta. "Licenta se va emite pe fiecare operatiune de export sau de livrare intra-comunitara si va contine urmatoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienta, incadrarea tarifara, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimata in metri cubi, pretul de vanzare, destinatia, modalitatea de transport in afara tarii si biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei Romaniei in cazul livrarilor intra-comunitare", se arata in document.
Fără dosare cu șină în România. Instituțiile publice nu mai au voie...
In 20 mai, premierul Victor Ponta a anuntat insa ca suspendarea exportului de lemne neprelucrate va fi promovata nu prin ordonanta de urgenta, ci prin proiect de lege, pentru a fi cat mai putin criticabil de catre institutii internationale sau companii, act normativ care va fi avizat in interval de cate o saptamana in fiecare dintre cele doua Camere ale Parlamentului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro