Presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, Niculae Havrilet, a fost declarat incompatibil de Agentia Nationala de Integritate, intrucat detine si functia de director general al unei firme din sectorul energiei electrice.

Agentia Nationala de Integritate arata vineri, intr-un comunicat de presa, ca a constatat incalcarea regimului juridic al incompatibilitatilor de catre Niculae Havrilet, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, intrucat, incepand cu data de 6 iunie 2012, detine, simultan cu functia de presedinte cu rang de Secretar de Stat al ANRE, si functia de Director general al SC Gascop SRL, societate al carei obiect de activitate se desfasoara in sectorul energiei electrice, termice si al gazelor naturale, ori in orice alte domenii care se afla in competenta ANRE.

Potrivit legii, "membrii comitetului director nu pot avea calitatea de membru in organele de conducere la societati comerciale cu obiect de activitate in sectorul energiei electrice, termice si al gazelor naturale ori in orice alte domenii care se afla in competenta ANRE, in conditiile legii".

De asemenea, potrivit ANI, Havrilet a incalcat si dispozitiile articolului 84, alineatul 2 din Legea 161/2003, potrivit carora "functia de secretar de stat, functia de subsecretar de stat si functiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei functii publice de autoritate, precum si cu exercitarea functiilor prevazute la alin. (1), lit. c)", respectiv "functia de membru al Guvernului este incompatibila cu (…) functia de (…) director general (…) la societatile comerciale", scrie MEDIAFAX.

Presedintele ANRE a fost informat despre declansarea procedurii de evaluare, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat incalcarea obligatiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarii aplicabile demnitatii, functiei sau activitatii respective. Persoana fata de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de trei ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de trei ani de la incetarea mandatului.

Citeste si:
În ce perioadă pot transmite indexul autocitit clienții Hidroelectrica
Hidroelectrica anunță...

Raportul ANI poate fi contestat de Niculae Havrilet in instanta.

Niculae Havrilet se afla la conducerea ANRE din iunie 2012. Potrivit declaratiei de avere din momentul in care a fost numit presedinte al ANRE, Havrilet detinea 90 la suta din actiunile firmei Gascop si 100 la suta din firma Hanigas, unde era si director general, ambele firme avand ca obiect principal activitati de inginerie si consultanta tehnica. Sotia sa este director tehnic in firma Gascop.

Niculae Havrilet s-a aflat, in 2005, cand conducea Agentia Domeniilor Statului, pe o lista de inalti functionari ai ADS cercetati de procurorii anticoruptie pentru modul in care au fost privatizate cramele Simburesti. Havrilet era acuzat de comiterea a doua infractiuni de neglijenta in serviciu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.