Administratorul judiciar al Hidroelectrica Remus Borza a fost condamnat definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru conflict de interese, dupa ce, in prima instanta, el fusese achitat.

Instanta suprema a dispus aplicarea unui termen de incercare de trei ani in cazul lui Remus Borza. La aceeasi pedeapsa a fost condamnata si Nicoleta Munteanu, in calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, cea care, de altfel, a fost si ea achitata in prima instanta, de Curtea de Apel Bucuresti.

Avocatul Remus Borza a fost gasit vinovat de conflict de interese pentru ca firma de insolventa detinuta de el, Euro Insol, administratorul judiciar al Hidrolectrica, a incheiat contracte de asistenta juridica cu casa de avocatura la care Borza era asociat, scrie MEDIAFAX.

Parchetul Curtii de Apel Bucuresti a inregistrat in 25 februarie 2013 dosarul in care Remus Borza si Nicoleta Munteanu, avocati in Baroul Bucuresti, sunt suspectati de conflict de interese, iar in 8 iulie a inceput urmarirea penala in cazul acestora. Cei doi au fost trimisi in judecata in octombrie 2013.

Procurorii au stabilit, in urma verificarilor, ca Nicoleta Munteanu, in calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, desemnata administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, in perioada noiembrie 2012 - februarie 2013, a incheiat 34 de contracte de asistenta juridica intre firma de insolventa si Societatea Civila Profesionala de Avocati "Borza si Asociatii". Asistenta juridica a constat in reprezentare, redactare, semnare si depunere a actelor in mai multe procese civile aflate pe rolul Tribunalului Bucuresti, in care SC Hidroelectrica avea calitate de parte. Munteanu era asociat si la SCP "Borza si Asociatii".

In cazul lui Remus Borza, procurorii au stabilit ca, in calitate de reprezentant al Euro Insol, administrator judiciar al Hidroelectrica, in perioada noiembrie 2012-februarie 2013, a facut 34 de plati catre firma sa de avocatura, in baza contractelor incheiate de Munteanu.

Citeste si:
Rusia ar putea fi suspendată astăzi din Consiliul pentru Drepturile...
Rusia ar putea fi suspendată...

Procurorii au aratat ca Borza este asociat atat in firma de insolventa Euro Insol, cat si la SCP "Borza si Asociatii", "realizand astfel, in mod direct, un folos material atat pentru sine, cat si pentru asociatul sau, Munteanu Nicoleta".

Societatea Euro Insol a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica pana in luna iunie 2013, cand compania a iesit din insolventa. Hidroelectrica s-a aflat in insolventa timp de un an, in perioada iunie 2012 - iunie 2013.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.