Curtea Constitutionala a decis, miercuri, ca Legea securitatii cibernetice este neconstitutionala in ansamblul ei, intrucat are deficiente de respectare a normelor de tehnica legislativa, coerenta, claritate, previzibilitate, dar si sub aspectul procedurii legislative, prin lipsa avizului CSAT.

Plenul Curtii Constitutionale a analizat miercuri, in cadrul controlului anterior promulgarii, obiectia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii privind securitatea cibernetica, obiectie formulata de un 69 de deputati apartinand Grupului Parlamentar al Partidului National Liberal.
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a admis obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca Legea privind securitatea cibernetica a Romaniei este neconstitutionala, in ansamblul ei.

"Curtea a retinut ca intregul act normativ sufera de deficiente sub aspectul respectarii normelor de tehnica legislativa, coerenta, claritate, previzibilitate, precum si sub aspectul respectarii procedurii legislative, prin lipsa avizului Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, elemente de natura a determina incalcarea art.1 alin.(5) din Constitutie, care consacra principiul legalitatii, si a prevederilor art.119 din Legea fundamentala, referitoare la atributiile CSAT", se arata intr-un comunicat de presa al CC, scrie MEDIAFAX.

De asemenea, Curtea a constatat incalcarea dispozitiilor constitutionale cuprinse in articolul 1, alineatele 3, 4 si 5 referitoare la principiul statului de drept, principiul separatiei puterilor in stat, respectiv principiul legalitatii, in articolul 21, alineatele 1 si 3, referitor la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, in articolul 26 privind viata intima, familiala si privata si in articolul 28 referitor la secretul corespondentei, din perspectiva lipsei garantiilor necesare respectarii acestor drepturi, precum si in articolul 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

"Astfel, Curtea a constatat neconstitutionalitatea mai multor prevederi ale legii, printre care cele privind definirea notiunii de «detinatori de infrastructuri cibernetice» (art.2 din lege), desemnarea Serviciului Roman de Informatii ca autoritate nationala in domeniul securitatii cibernetice (art.10), lipsa garantiilor legale (autorizarea de catre o instanta judecatoreasca) aferente respectarii obligatiei detinatorilor de infrastructuri cibernetice de a permite accesul reprezentantilor autoritatilor competente la datele detinute, relevante in contextul solicitarii (art.17), lipsa reglementarii prin lege a criteriilor in functie de care se realizeaza selectia infrastructurilor cibernetice de interes national, cat si a modalitatii prin care se stabilesc acestea (art.19), autoritatea care efectueaza auditarea de securitate cibernetica (art.20 lit.c), lipsa reglementarii prin lege a circumstantelor in care este necesara notificarea, precum si a continutului acesteia (art.20 lit.c), lipsa consacrarii legale a controlului judecatoresc cu privire la actele administrative emise de autoritatile competente si care sunt susceptibile a prejudicia drepturi sau interese legitime (art.16-23), lipsa predictibilitatii normelor referitoare la procedurile de monitorizare si control, respectiv a celor privind constatarea si sanctionarea contraventiilor (art.27, 28, 30), lipsa garantiilor legale (autorizarea de catre o instanta judecatoreasca) aferente respectarii obligatiei detinatorilor de infrastructuri cibernetice de a permite autoritatilor competente sa efectueze inspectii, inclusiv inopinate, la orice instalatie, incinta sau infrastructura (art.27 alin.(2)", potrivit CC.

Citeste si:
Vasile Blaga îi dă replica lui Băsescu: ”PDL nu poate fi reînviat...
Vasile Blaga îi dă replica...

Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si prim-ministrului. Argumentatiile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se va publica in Monitorul Oficial.

In 23 decembrie 2014, deputatii PNL au contestat la Curtea Constitutionala Legea securitatii cibernetice, initiata de Guvern si adoptata cu o saptamana inainte, in unanimitate, in plenul Senatului, deci si cu votul favorabil al senatorilor PNL si PDL. Deputatii liberali au aratat, in sesizarea de neconstitutionalitate a Legii securitatii cibernetice, ca actul normativ limiteaza dreptul la viata privata digitala.

"Prin aceasta lege, in mod mascat, se restrang drepturile si libertatile cetateanului, prin permiterea accesului la infrastructura cibernetica si la datele continute, in baza unei simple motivari comunicate de institutiile abilitate si nominalizate prin lege, fara existenta unei aprobari judecatoresti conform Codului de procedura penala si cerintelor adoptate de Curtea Constitutionala prin deciziile 440/ 2014 si 461/ 2014, deci legea nu este armonizata la cerintele Curtii Constitutionale. Legea incalca dispozitiile art. 148, alin (2) si urmatoarele din Constitutia Romaniei, prin netranspunerea corecta a reglementarilor comunitare in materie", potrivit sesizarii depuse la CC.

Citeste si:
Elena Udrea a cerut rejudecarea întregului caz în dosarul „Gala Bute”
Elena Udrea a cerut...

Liderul grupului deputatilor PNL, Ludovic Orban, arata atunci ca prevederile articolului 17 din legea invocata ar incalca prevederile constitutionale. "Dupa opinia mea, aceasta noua tentativa a Guvernului Ponta de a incerca sa permita serviciilor de informatii, unor institutii de autoritate, Ministerul de Interne, Ministerul Apararii Nationale, sa intre cu bocancii in viata privata a cetateanului roman reprezinta o grava incalcare a democratiei si o grava incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetateanului roman. Noi, ca liberali, nu putem permite ca acest lucru sa se intample", spunea Orban.

Legea securitatii cibernetice a fost adoptata in 19 decembrie 2014 de plenul Senatului. Legea prevede constituirea Sistemului National de Securitate Cibernetica, coordonarea unitara a activitatilor acestui Sistem fiind facuta de MAE, MAI, MApN, SRI, SIE, STS, SPP, ORNISS si CSAT. Senatul este Camera decizionala, dupa ce legea a trecut tacit de Camera Deputatilor, pe 17 septembrie.

Citeste si:
Iohannis: Legile securitatii vor fi trimise Parlamentului in mai
Iohannis: Legile securitatii...

Legea stabileste cadrul general de reglementare in domeniul securitatii cibernetice si obligatiile ce revin persoanelor juridice de drept public sau privat in scopul protejarii infrastructurilor cibernetice, inclusiv furnizorii de servicii de internet, si prevede obligatii privind asigurarea securitatii sistemelor lor si notificarea clientilor in situatia unor incidente/atacuri cibernetice si luarea de masuri pentru a restabili conditiile normale de functionare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.