Procurorii militari din Parchetul instantei supreme au inceput urmarirea penala in dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu, pentru infractiuni contra umanitatii, cu privire la actiunile represive la care acesta a fost supus in perioada regimului comunist.

"In cauza ce formeaza obiectul dosarului penal nr. 32/P/2015, prin ordonanta din data de 15 ianuarie 2015, procurori militari ai Sectiei parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus inceperea urmaririi penale sub aspectul comiterii infractiunii contra umanitatii, prevazuta de art. 439 alin. 1 lit. e, g si k din Codul penal, cu privire la actiunile represive si sistematice desfasurate impotriva lui Ursu Gheorghe Emil, in perioada in care acesta a facut obiectul urmaririi informative si judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist", se arata intr-un comunicat de presa al PICCJ.

Procurorii militari vor audia in acest dosar mai multe persoane, "in interesul solutionarii cauzei", a precizat sursa citata, porivit MEDIAFAX.

Redeschiderea urmaririi penale in dosarele privind decesul lui Gheorghe Ursu a fost confirmata, in 12 noiembrie 2014, de Curtea Militara de Apel Bucuresti, care a constatat legalitatea si temeinicia acestei masuri, dupa ce Parchetul instantei supreme a infirmat solutiile de netrimitere in judecata in acest caz.

"In noul cadru procesual, cercetarile vor continua pentru a lamuri, sub toate aspectele, imprejurarile in care au fost comise faptele ce pot constitui infractiuni contra pacii si omenirii, incriminate in noul Cod penal ca infractiuni contra umanitatii, precum si pentru a identifica toate persoanele responsabile de comiterea acestora", arata atunci Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, a fost in greva foamei 17 zile, in octombrie si noiembrie 2014, in semn de protest fata de faptul ca dosarul privind moartea tatalui sau nu este redeschis, iar ofiterul de la Securitate care a coordonat ancheta ce l-a vizat pe acesta nu este pus sub acuzare. Pana acum, pentru moartea lui Gheorghe Ursu au fost condamnate trei persoane: Marian Clita, fost coleg de celula cu Gheorghe Ursu, Tudor Stanica, fost sef al Directiei Cercetari Penale, si Mihail Creanga, fost sef al Arestului Militiei Capitalei.

Citeste si:
Raed Arafat: „Ultimele şase luni din viaţa mea au fost un coşmar”
Raed Arafat: „Ultimele şase...

Pentru trimiterea in fata justitiei a lui Marian Parvulescu, maiorul de Securitate care a coordonat ancheta in cazul disidentului Gheorghe Ursu, procurorul sef al Parchetelor Militare de la acea vreme, Dan Voinea, a disjuns cauza. Inainte insa ca Parvulescu sa fie trimis in judecata, Voinea a fost inlocuit de generalul magistrat Ion Vasilache, pe care Andrei Ursu il acuza ca "a musamalizat dosarul".

Parchetul Tribunalului Bucuresti a dispus, printr-o rezolutie din 21 ianuarie 2013, neinceperea urmaririi penale a fostului ofiter de securitate Marin Parvulescu. Solutia a fost contestata de fiul lui Gheorghe Ursu la Tribunalul Militar Bucuresti, care in 16 octombrie 2013 a respins definitiv cererea de judecare a fostului ofiter de securitate.

Judecatorul Tribunalului Militar Bucuresti a sustinut, in motivarea deciziei, ca Gheorghe Ursu nu a fost cu adevarat un disident politic, opozitia sa la regim fiind "nesemnificativa". Mai mult, in motivare s-a afirmat ca Ursu a fost chiar "un privilegiat" al regimului: si-a facut concediile in strainatate, "neexistand practic tara din Europa nevizitata de acesta", nu a fost dat afara de la serviciu, iar fiul sau era stabilit in SUA. Judecatorul nu a precizat sursa acestor informatii despre Ursu si nici sursa aprecierilor sale despre practicile regimului comunist.

Citeste si:
Dosarul Revolutiei/PICCJ a dispus extinderea si efectuarea in...
Dosarul Revolutiei/PICCJ a...

Gheorghe Ursu a murit in arestul Militiei Capitalei, in 1985, fiind batut sistematic de anchetatori si de colegii de arest, tocmiti de organele de ancheta. La 1 iulie 2014, el ar fi implinit 88 de ani. Procurorii au respins sistematic, in ultimii ani, plangerile penale ale fiului lui Ursu, motivand fie ca infractiunea nu exista, fie ca fapta - omor calificat sau crime impotriva umanitatii - s-a prescris.

Andrei Ursu a prezentat declaratiile date de colegii de celula ai tatalui sau, marturii ale paznicilor celulei in care a fost inchis Gheorghe Ursu, acte medicale de la Jilava ale acestuia, precum si declaratiile mai multor medici de la Jilava, printre care si doctorul care l-a operat pe Gheorghe Ursu, din care rezulta "foarte clar" ca leziunile care au provocat moartea lui Gheorghe Ursu au fost facute in timpul interogatoriului luat de maiorul de securitate Marin Parvulescu.

Citeste si:
Disidentul Iulius Filip a fost propus pentru titlul de cetatean de...
Disidentul Iulius Filip a...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.