Circulatia este ingreunata, in Capitala, de duminica dimineata, in special in zona Muncii si la intrarea in Pasajul Unirii dinspre bulevardul Marasesti, din cauza restrictiilor pentru Maratonul International Bucuresti, valabile pana la ora 17.00.

Purtatorul de cuvant al Brigazii Rutiere a Capitalei, Andrei Codau, a mai declarat pentru MEDIAFAX ca sunt agenti de circulatie in fiecare intersectie, pentru ca altfel soferii ar da probabil gardurile la o parte sa treaca. El a explicat ca sunt soferi care nu inteleg de ce trebuie sa ocoleasca. Pe de alta parte, traficul este in general redus, iar in zona de nord a Capitalei nu sunt probleme, a mai precizat Codau.

In vederea desfasurarii Maratonului International Bucuresti, duminica, intre orele 6.30 si 17.00, nu se poate circula in Piata Constitutiei, pe bulevardul Libertatii (intre Piata George Cosbuc si Splaiul Independentei), bulevardul Unirii (intre Piata Alba Iulia si Piata Constitutiei), bulevardul Decebal (intre Piata Alba Iulia si Piata Hurmuzachi), bulevardul Basarabia (intre Piata Hurmuzachi si intersectia cu bulevardul Chisinau), zona National Arena, bulevardul Natiunile Unite, strada Halelor (de la bulevardul I.C. Bratianu pana la Splaiul Independentei), Splaiul Independentei (pe ambele maluri ale Dambovitei, intre intersectia Podul Eroilor cu bulevardul Stirbei Voda si Piata Unirii) si Calea Victoriei (intre intersectia cu Splaiul Independentei si pana la Biserica Kretzulescu).

Politistii de la Rutiera recomanda soferilor cinci rute ocolitoare. Prima este Piata Hurmuzachi - Calea Calarasilor - bulevardul Corneliu Coposu - Piata Unirii - bulevardul I.C. Bratianu - Piata Universitatii - bulevardul Nicolae Balcescu - Piata Romana. Cea de-a doua ruta ocolitoare este pe bulevardul Tineretului - bulevardul Dimitrie Cantemir - Pasaj Unirii - bulevardul I.C. Bratianu - bulevardul Nicolae Balcescu - Piata Romana. A treia ruta recomandata este Calea Serban Voda - bulevardul Dimitrie Cantemir - bulevardul Marasesti - pasaj Marasesti - bulevardul Octavian Goga - Calea Dudesti - Soseaua Mihai Bravu - Pasaj Muncii - Soseaua Mihai Bravu.

Soferii pot ocoli zonele cu restrictii si pe traseul Baba Novac - Soseaua Mihai Bravu - Pasaj Muncii - Soseaua Mihai Bravu, iar ultima este pe bulevardul Nicolae Grigorescu - bulevardul Chisinau - Soseaua Pantelimon - bulevardul Iancului - Soseaua Mihai Bravu - Bucur Obor.

Citeste si:
Spitalele impun restricţii după creșterea rapidă a cazurilor de...
Spitalele impun restricţii...

Circulatia mijloacelor de transport de pe traseul maratonului a fost deviata pe rute ocolitoare. Astfel, duminica, troleibuzele liniilor 69, 70, 79 si 91 nu circula, iar pentru preluarea calatorilor din zona bulevardului Basarabia, la intersectia cu strada Baba Novac, s-a infiintat linia naveta de autobuze 670, care circula intre bulevardul Basarabia si intersectia strazii Baba Novac cu Soseaua Mihai Bravu si strada Dristorului, pe traseul: strada Lucretiu Patrascanu, strada Constantin Brancusi si strada Baba Novac. Totodata, au trasee deviate troleibuzele liniilor 61, 66, 85 si 90, precum si autobuzele liniilor 104, 116 si 313, 117, 122, 268, 123, 124, 133, 136, 137, 138, 163, 232, 236, 336, 312, 385, 601, 656, 668.

Linia speciala 783 functioneaza pe traseul de baza intre Aeroportul "Henri Coanda" si Pasajul Unirii, apoi prin Pasajul Unirii, bulevardele Dimitrie Cantemir, Marasesti, strada 11 Iunie, bulevardul Regina Maria, strada Bibescu Voda, Piata Unirii, cu intoarcere pe Splaiul Unirii, bulevardele Marasesti, Dimitrie Cantemir, prin Pasajul Unirii, bulevardul I.C. Bratianu, apoi traseul actual.

Citeste si:
Pasajul Oltenița, peste centura București, a fost deschis circulației
Pasajul Oltenița, peste...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.