Unitatea sanitara cu cel mai mare necesar de sange din Romania, Institutul Clinic Fundeni, a deschis un centru de transfuzii.

"Vor putea dona, zilnic, intre 40 si 50 de persoane. Donatorii pot fi apartinatori ai pacientilor, angajatii spitalului, persoane care locuiesc in comuna Fundeni, oricine. Fundeni este cel mai mare consumator de sange. Toate costurile pentru realizarea si activitatea centrului sunt suportate de noi, personalul angajat este al nostru. Angajatele centrului lucreaza continuu, nu au zi libera", a mai spus dr. Orban, joi, cand Institutul Fundeni implineste 55 de ani de functionare.

Centrul de transfuzii de la Fundeni este prima unitate de acest fel deschisa intr-un spital din Bucuresti, dupa ce ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a anuntat in urma cu o luna, ca in Capitala vor fi create astfel de unitati in cateva spitale.

"Este primul dintre cele anuntate de acum o luna. A salva vieti este un lucru pe care fiecare trebuie sa-l inteleaga. Multumesc tuturor celor care au inteles rolul donarii si managerului Institutului Fundeni, care a si realizat rapid acesta unitate", a spus ministrul sanatatii, care a precizat ca Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti si Spitalul Colentina vor avea, si ele, cate un centru de transfuzie.

La randul sau, directorul Centrului de Transfuzii Bucuresti, dr. Dana Gosa, a subliniat ca nu se poate vorbi, in prezent, despre o criza de sange, insa nevoile sunt mari.

Citeste si:
Firea: „Azi noapte NU se putea respira în București! Unde sunt...
Gabriela Firea: „Azi noapte...

"La centrul de la Fundeni vor da sange donatori sanatosi. Sangele este recoltat aici, apoi trimis la Centrul Bucuresti, unde este testat, validat si procesat. Dupa aceea, este livrat inapoi spitalului. Nu putem spune ca este criza de sange, dar nevoile sunt continuu mari. As vrea sa spun ca unul dintre cel mai activ serviciu in actiunile privind trasfuziile este Ambulanta Bucuresti, care trimite salvare sa trasporte sange la orice ora din zi si din noapte", a declarat dr. Gosa.

Intrebata daca la Centrul de Transfuzii Bucuresti se primeste sange si din alte judete, dr. Dana Gosa a raspuns afirmativ. "Da, mai primim sange si din judetele din jur, este normal. Spitalele nu au nevoie de sange, pentru ca pacientii in stare grava sunt trimisi aici (in Bucuresti - n.r.) din toate judetele. Este normal sa trimita si sange daca nu tratateaza pacientii in spitalele lor", a spus ea.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.