Remus Pricopie doreste sa rezolve problema decontarii navetei cadrelor didactice prin identificarea unei surse de finantare.

"Legea Educatiei, legea numarul 1 asupra careia daca intervenim de fiecare se spune ca nu trebuie sa intervenim, dar daca constatam si constatam ca sunt probleme de reglementare, noi totusi trebuie sa gasim o solutie, legea numarul 1 este destul de neclara in ceea ce priveste decontarea navetei cadrelor didactice. Nu o este norma clara privind obligativitatea autoritatilor locale de a face aceasta decontare, asta e primul aspect. Al doilea aspect, nu se precizeaza nicaieri sursa de decontare”, a declarat Remus Pricopie, vineri, la Constanta.

El a mentionat ca sunt primarii care au bani pentru naveta cadrelor didactice si altele care nu au si ca aceasta situatie trebuie reglementata.
"Sunt unitati teritorial-administrative care au bani si care deconteaza, sunt unitati teritorial-administrative care nu au bani pentru ca banii nu au fost identificati dintr-o anumita sursa. Lucram si la acest subiect, inclusiv in dialog cu sindicatele, pentru ca in anul scolar urmator lucrurile sa fie clare, sa se identifice sursa de finantare intr-un mod foarte clar, iar procedurile sa fie respectate de toata lumea”, a explicat jurnalistilor Ministrul Educatiei. El a precizat ca situatia cu naveta elevilor a fost reglementata anul trecut, prin stabilirea unui mecanism clar de decontare.

Retail jobs

“In urma cu aproximativ un an, un an si ceva, au aparut o serie de probleme legate de naveta elevilor pe care in foarte mare masura le-am rezolvat prin stabilirea unui mecanism clar de decontare pentru ca ceea ce era anterior noii reglementari permitea abuzuri si nu mai beneficiau de acest sprijin din cauza abuzului transportatorilor. Aceasta problema am reglat-o”, a spus Remus Pricopie.

Ministrul Educatiei a mai declarat ca ia in calcul folosirea de fonduri structurale pentru decontarea navetei elevilor. "Suntem deja la un an din momentul in care am reglat aceasta problema si vrem sa ne uitam sa vedem care a fost impactul, daca este nevoie sa facem mici calibrari si suntem in discutii si cu inspectoratele, si cu colegii de la ministerul de Finante, dar si de la Ministerul Fondurilor Europene sa vedem in ce masura putem folosi inclusiv fonduri structurale pentru decontarea navetei elevilor in anii scolari urmatori”, a mentionat ministrul Educatiei.

Citeste si:
Orban: Problema PNL nu este Florin Cîţu
Orban: Problema PNL nu este...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.