Parada carelor alegorice a inceput sambata, dupa ora 20.00, de la Piateta Perla, ca si la precedentele editii. Aici, Radu Mazare, costumat ca Ramses al II-lea s-a urcat pe carul alegoric al Primariei care a pornit apoi pe faleza catre Piateta Cazino. Mii de oamenii au asteptat trecerea carelor alegorice, cautand pozitii cat mai bune pentru a filma si fotografia spectacolul oferit. Cand carele au ajuns in zona Cazino, piateta era plina de lume, turistii, dar si constantenii asteptand sa vada povestea lui Ramses al II-lea. Ei au putut urmari pentru inceput trei lei, de la un circ din Mamaia, aflati in cusca in care isi tin spectacolele, un aligator care a fost lasat pentru cateva secunde sa umble singur pe scena, iar mai tarziu publicul a putut vedea doua camile si doi serpi.
Primarul Constantei, Radu Mazare, si-a facut o aparitie spectaculoasa, el iesind dintr-un sarcofag, dupa care a urmat incoronarea lui Ramses al II-lea, iar apoi au fost aratate abilitatile de luptator ale faraonului, care a reusit sa doboare o rata cu arcul.
Un scenariu complex
Scenariul a mai cuprins un spectacol de magie, dar si lupte intense, una dintre cele mai spectaculoase fiind cea dintre luptatorul brazilian Francisco Filho si presedintele Federatiei Romanie de Arte Martiale, Dorel Bulearca. Au mai fost prezenti si vedeta de televiziune Cabral, in rolul Marelui Preot, dar si fiul primarului, Raducu, el interpretand un astrolog. Nu puteau lipsi de la carnaval nici fetele frumoase, avand in vedere ca despre Ramses al II-lea se spune ca a avut peste doua mii de sotii. Dupa incheierea episodului despre faimosul faraon, Radu Mazare a spus celor prezenti ca acest carnaval a inceput ca o joaca acum doi ani si s-a transformat in ceva serios avand in vedere ca repetitiile dureaza pana tarziu in noapte.“Acesta a fost Ramses, acesta a fost spectacolul de incheiere al carnavalului 2014. Am inceput totul dintr-o joaca acum doi ani de zile si iata ca acum in 2014, al treilea an in care facem carnaval, dumneavoastra sunteti in numar atat de mare si vreau sa va multumesc, iar noi facem repetitii pana la 1-2 noaptea ca sa puteti avea parte de un spectacol frumos”, a spus Mazare, conform MEDIAFAX.
El a tinut sa multumeasca tuturor celor care au facut posibil acest show, dar in primul rand lui Francisco Filho. “A fost alaturi de noi dublul campion mondial la karate si campion mondial la K1 brazilianul Francisco Filho. A venit la carnaval si a luptat din placere. Este venit aici la o scoala de karate si a luptat cu presedintele Federatiei Romane de Karate, cu domnul Dorel Bulearca. Francisco Filho nu a participat la niciun carnaval in Brazilia, primul este cel din Romania”, a afirmat Mazare.
Citeste si Radu Mazare: Am conturile blocate de ANAF pentru amenzile primite de Primarie
Richard Browning, inventatorul costumului de zbor individual, vine...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro