Social 26 Iunie 2014 17:31
Faptele fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi sunt de o "gravitate extrema", dupa ce aceasta a angrenat persoane in tentativa sa de a sterge urmele informatice ale infractiunilor de coruptie pe care le-a comis, arata instanta suprema, in motivarea deciziei de condamnare a acesteia.

Instanta suprema a redactat motivarea deciziei prin care Monica Iacob Ridzi a fost condamnata la cinci ani de inchisoare cu executare pentru fapte de coruptie, in dosarul manifestarilor organizate in 2009 de Ziua Nationala a Tineretului.

In documentul de peste 870 de pagini, cei trei judecatori - Iulian Dragomir, Rodica Cosma si Francesca Vasile - arata ca faptele fostului demnitar si ale tuturor complicilor sunt dovedite de probele adunate de procurorii anticoruptie, dar si de cele rezultate pe parcursul cercetarii judecatoresti, scrie MEDIAFAX.

De asemenea, cei trei magistrati explica in detaliu de ce fostul ministru si ceilalti inculpati din dosar au fost condamnati la pedepse cu executare sau cu suspendare.

"Inalta Curte mai are in vedere ca exercitarea abuziva de catre inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria a atributiilor de serviciu s-a materializat si in aceea ca a folosit resursele financiare ale MTS alocate Zilei Nationale a Tineretului pentru realizarea si difuzarea unor produse publicitare prin care si-a promovat imaginea de om politic fapt ce contravine prevederilor art. 22 din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, care instituie in sarcina ordonatorilor de credite obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice si cu respectarea dispozitiilor legale", se arata in documentul instantei.

Judecatorii arata ca faptele Monicai Iacob Ridzi sunt de o "gravitate extrema" si descriu tabloul infractional conturat la nivelul ministerului drept unul "dezolant".

"Inalta Curte mai are in vedere ca in arhitectura traseului infractional din speta se inscriu cu o egala gravitate extrema infractiunile informatice savarsite de inculpatii Iacob-Ridzi Monica-Maria si Marcuta Marius-Mihail pentru zadarnicirea aflarii adevarului in cauza si care evidentiaza de altfel persistenta fostului ministru, inculpata Iacob-Ridzi Monica-Maria in ascunderea urmelor de tip informatic ale infractiunilor deja comise, sens in care din dispozitia acesteia, coinculpatul Marcuta Marius-Mihail, temandu-se ca acele probe datorita continutului lor, ii pot incrimina a hotarat sa cheme la sediul MTS pe martorul Mesina Dan Paul - specialist IT, pentru a sterge definitiv din calculatoarele de serviciu e-mail-urile in scopul de a nu mai putea fi recuperate si folosite ca probe de organele de urmarire penala (a se vedea in acest sens declaratia martorului susmentionat data sub prestare de juramant in fata instantei de judecata, care configureaza cu exactitate un tablou infractional dezolant al activitatilor infractionale ce se comiteau in Ministerul Tineretului si Sportului chiar si dupa declansarea scandalului public national cu referire la aceleasi fapte)", noteaza cei trei judecatori.

Citeste si:
Polițistul care l-a ucis pe George Floyd a fost condamnat la 21 de...
Polițistul care l-a ucis pe...

ICCJ mai arata in motivare ca gravitatea faptelor este data de pluralitatea actelor de executare care dovedesc perseverenta infractionala a inculpatilor nominalizati, cat si de pluralitatea de infractori din dosar.

Judecatorii mai spun ca au avut in vedere fiecare aspect circumstantial ce tine de persoana celor inculpati in acest caz, precum informatii apte sa circumstantieze persoana inculpatilor, ca si nevoia de reeducare si posibilitatea lor de reinsertie sociala dupa executarea unei sanctiuni de drept penal, starea psiho-fizica a fiecaruia, particularitatile psihice ale acestora, mediul social, comportamentul inculpatilor inainte si dupa savarsirea infractiunii, faptul ca nu au antecedente penale, sunt casatoriti, unii au copii, au studii universitare in diferite specialitati, cu mentiunea ca "evaluarea gravitatii faptelor infractionale trebuie analizata in legatura necesara cu vinovatia si atitudinea psihica fata de faptele comise si urmarile acestora".

Citeste si:
ÎCCJ a respins recursul în casație formulat de Elena Udrea. Decizia...
ÎCCJ a respins recursul în...

"Or, din acest ultim punct de vedere, se retine ca toti inculpatii din prezenta cauza au avut o atitudine constanta de negare a infractiunilor imputate, ceea ce insa nu reflecta decat pozitia lor procesuala subiectiva pentru a nu fi atrasa raspunderea penala pentru savarsirea acelorasi fapte si care insa este infirmata de amplul material probator administrat in cauza (...) Din examinarea coroborata a probelor administrate in cursul procesului penal pornit impotriva lor rezulta fara echivoc existenta faptelor infractionale si savarsirea cu vinovatie in forma intentiei a acestora", se arata in motivare.

Fostul ministru al Tineretului si Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnata, in 28 ianuarie, de ICCJ, la cinci ani de inchisoare cu executare, in dosarul in care este acuzata de abuz in serviciu privind manifestarile organizate in 2009 de Ziua Nationala a Tineretului, decizia nefiind definitiva.

Citeste si:
Momente tensionate la America Express. Bianca Adam a început să...
Momente tensionate la America...

Completul de judecata, format din presedintele Iulian Dragomir si judecatorii Rodica Cosma si Francisca Vasile, a mai dispus, in cazul Monicai Iacob Ridzi, si interzicerea unor drepturi timp de trei ani.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.