Social8 Mai 201415:56

Lectura de 4 minute

Tribunalul Bucuresti a decis, joi, ca Adrian Nastase sa execute patru ani de inchisoare, fara a-i aplica un spor de pedeapsa, dupa comasarea condamnarilor primite de fostul premier in dosarele "Zambaccian" si "Trofeul calitatii", hotararea nefiind definitiva.

Instanta Tribunalului Bucuresti care a judecat comasarea pedepselor de patru ani si, respectiv, de doi ani de inchisoare primite de Adrian Nastase in dosarele "Zambaccian" si "Trofeul calitatii" a respins astfel cererea Directiei Nationale Anticoruptie de aplicare a unui spor de pedeapsa de un an, infomeaza MEDIAFAX.

Adrian Nastase ramane astfel cu condamnarea de patru ani de inchisoare pe care o executa in prezent.

Prin decizia de joi, instanta a decis sa scada din pedeapsa de patru ani perioada in care Nastase a stat in penitenciar, respectiv din 20 iunie 2012 pana in 18 martie 2013 si din 6 ianuarie pana in prezent.

Totodata, Tribunalul Bucuresti a dispus ca, dupa terminarea executarii pedepsei, Nastase sa aiba mai multe interdictii, pe o perioada de cinci ani.

Citeste si:
Bar Rafaeli si parintii sai, suspectati de spalare de bani si...
Bar Rafaeli si parintii sai,...

Decizia nu este definitiva, aceasta putand fi contestata de procurori la Curtea de Apel Bucuresti.

La ultimul termen de judecata, din 28 aprilie, DNA a cerut ca la pedeapsa lui Adrian Nastase, de patru ani de inchisoare, sa se adauge un spor de un an, iar acesta sa execute cinci ani de inchisoare, dupa comasarea celor doua sentinte din dosarele "Trofeul calitatii" si "Zambaccian".

Adrian Nastase spunea atunci ca s-a gandit, la un moment dat, sa renunte la cetatenia romana, aratand ca justitia i-a oferit un concept de "moarte civila", intrucat prin pedeapsa complementara i s-a interzis sa mai candideze timp de cinci ani dupe executarea condamnarii.

Avocatii au depus atunci la instanta CV-ul lui Adrian Nastase, pentru a demonstra faptul ca fostul premier nu are nevoie de un sport de pedeapsa pentru a fi reeducat. Aparatorii fostului premier au punctat faptul ca in dosarele "Trofeul calitatii" si "Zambaccian", condamnarile au fost orientate catre minimum de pedeapsa pentru faptele de care Adrian Nastase a fost acuzat de procurori.

Citeste si:
Rares Bogdan, sfat pentru Barna: Sa lase arogantele
Rares Bogdan, sfat pentru...

Avocatii lui Nastase au mai spus ca fostul premier a executat deja 266 de zile din pedeapsa de doi ani de inchisoare primita in dosarul "Trofeul calitatii", astfel ca scopul pedepsei a fost indeplinit.

Avocatii lui Nastase au introdus, in 23 ianuarie, la Tribunalul Bucuresti, cererea de contopire a pedepselor primite de clientul lor in dosarele "Trofeul calitatii" si "Zambaccian".

Instanta suprema i-a condamnat in 6 ianuarie, in dosarul Zambaccian, pe Adrian Nastase la patru ani de inchisoare cu executare, pe sotia acestuia, Dana Nastase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Nastase a fost incarcerat in aceeasi zi.

Fostul premier a fost acuzat in dosarul "Zambaccian" pentru ca, in perioada 2002 - 2004, in calitate de premier, ar fi primit, in mod direct si prin intermediul sotiei sale, Dana Nastase, foloase necuvenite in valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau in contravaloarea unor bunuri importate din China si cheltuielile aferente acestor importuri, precum si contravalorea unor lucrari efectuate la imobilele lui Nastase din localitatea Cornu si din Bucuresti.

Citeste si:
Autorul atentatului terorist din Braila a primit o pedeapsa record
Autorul atentatului terorist...

In 20 iunie 2012, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, tot de instanta suprema, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii". El a fost incarcerat in 26 iunie 2012 si pus in libertate la 18 martie 2013, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea lui de eliberare conditionata.

In dosarul "Matusa Tamara", Adrian Nastase a fost achitat definitiv, in septembrie 2012, de Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru fapte de coruptie. In acelasi dosar au fost achitati si Ioan Melinescu si Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de coruptie.

Avocatii lui Nastase declarau in ianuarie, dupa condamnarea din dosarul "Zambaccian", ca fostul premier ar putea sa execute mai putin de un an de inchisoare, dupa condamnarea la patru ani, el putand cere eliberarea conditionata dupa 16 luni, din care i-ar putea fi scazute cele opt luni de detentie din dosarul "Trofeul calitatii".

Daca pedeapsa in urma contopirii va fi de patru ani (48 de luni), Nastase ar putea cere liberarea conditionata dupa 16 luni. El are dreptul sa ceara liberarea conditionata dupa ispasirea unei treimi din pedeapsa dat fiind ca are peste 60 de ani, preciza atunci pentru MEDIAFAX unul din avocatii sai, Viorel Ros.

Tinand cont ca a executat deja opt luni de inchisoare din pedeapsa de doi ani in dosarul "Trofeul calitatii", Nastase ar putea cere liberarea conditionata dupa opt luni.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.