Social 6 Mai 2014 17:28
Peste 300 de gospodarii si anexe din 26 de localitati si aproape 800 de hectare de teren au fost inundate in urma ploilor din ultimele zile in judetul Arges, unde s-au reactivat si alunecari de teren care au afectat drumuri din mai multe localitati, arata ultimul bilant prezentat de Prefectura.

Potrivit datelor prezentate, marti, intr-o conferinta de presa de prefectul judetului Arges, Mihail Oprescu, in 26 de orase si comune argesene s-au produs inundatii in urma ploilor torentiale din ultimele zile.

Astfel, au fost afectate localitatile Pitesti, Campulung, Curtea de Arges, Albestii de Arges, Albota, Aninoasa, Baiculesti, Balilesti, Bradu, Budeasa, Bughea de Sus, Corbi, Ciofrangeni, Cateasca, Domnesti, Malureni, Mioveni, Mihaesti, Musatesti, Poienarii de Arges, Micesti, Recea, Stefan cel Mare, Valea Iasului, Valea Danului si Vulturesti, scrie MEDIAFAX.

Bilantul prezentat marti de prefectul de Arges arata ca au fost inundate 783 de hectare de teren arabil si fanete, 57 de locuinte, 129 de gospodarii si 240 de anexe gospodaresti. Viiturile au avariat 13 poduri, dintre care unele sunt amplasate pe drumuri nationale sau judetene, 19 podete si trei punti pietonale.

De asemenea, mai multe sectoare de drum au fost afectate de inundatii, de alunecari de teren sau de eroziune, fiind vorba despre un drum national, sase sectoare de drumuri judetene, 41 de drumuri comunale si 22 de strazi.

In urma ploilor, in localitatile afectate s-au activat sau reactivat 30 de alunecari de teren, una dintre ele producandu-se pe strada Pinului din Pitesti, iar alta pe o strada din Curtea de Arges. Cele mai multe alunecari de teren au avut loc in localitatea Valea Danului, unde pamantul s-a dislocat si a pornit la vale in zece puncte, iar o conducta de alimentare cu apa a fost decopertata pe o lungime de o suta de metri. Aluviunile au colmatat 11 fantani din localitatile Domnesti, Bughea de Sus si Stefan cel Mare.

Marti, 200 de familii din Musatesti si Valea Iasului nu au alimentare cu energie electrica si se inregistreaza o suta de deranjamente din cauza ca liniile de telefonie sunt nefunctionale. Sute de cadre militare au fost mobilizate in zonele afectate de inundatii, acestora adaugandu-li-se zeci de civili si echipe de interventie de la companiile de electricitate si telefonie.

Citeste si:
Guvernul, obligat de CAB să organizeze alegeri la Primăria...
Curtea de Apel București...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.