Considerat de catre cei de la Top Gear drept "cel mai bun drum pentru condus din lume", Transfagarasanul a convins si alte reviste britanice sa il "incerce".

Reprezentantii publicatiei Evo, Henry Catchpole si Dean Smith au sosit in Romania intr-un Jaguar F-type V8S ca sa vada daca soseaua Transfagarasan este intr-adevar "cel mai bun drum pentru condus din lume", iar marturia lor a rezultat intr-un material video de aproximativ 15 minute.

Primul gand? "Cei de la Top Gear au spus ca este cel mai bun drum din lume, noi nu suntem siguri ca ar fi macar cel mai bun drum din Romania", spune Henry Catchpole la inceputul videoclipului.

Jurnalistul povesteste cum odata ce a iesit din sat ca sa intre pe sosea, a dat de un peisaj "minunat si incredibil", unde s-a trezit inconjurat de roci si copaci din toate partile, putand vedea la inaltime poduri mici si fragile din caramida pe care se gandea ca avea sa le treaca peste ceva timp.

Din fericire, dupa cum povesteste in continuare, a ajuns la "barajul imens" inaintea tuturor turistilor, care de obicei "in 4 sau 5 minute dupa ce ajung scot camerele si incep sa faca fotografii".

Citeste si:
Marea Britanie intensifică vaccinarea anti-Covid-19 a populației
Marea Britanie intensifică...

Chiar si asa, dupa ce a strabatut Transfagarasanul o zi intreaga, lui Henry i s-a parut ca portiunea de drum care duce spre munte "este una dintre cele mai frustrante bucati de drum pe care a fost vreodata", si asta din cauza traficului incarcat, a oamenilor care sunt peste tot si conduc cu viteza. "Este un drum minunat pentru condus atunci cand e gol".

"Nu ma intelegeti gresit", a precizat insa Henry. "Transfagarasanul e spectaculos. Felul in care isi construieste calea in munti este o minune. Doar ca prefer privelistea si senzatia partii mai salbatice din sud, pe care am condus ca sa ajungem aici. Mai cred si ca Transfagarasanul a devenit un fel de victima a propriului succes. Se poate sa fi fost aglomerat si inainte, dar cu siguranta de cand Top Gear l-a proclamat si promovat drept cel mai bun drum pentru condus din lume, a devenit blocat de oameni care misuna peste tot, nerabdatori sa ajunga in varf. Cand am fost acolo, pana si ciobanii scriau pe Twitter despre cat de mare era aglomeratia", a spus jurnalistul citat de MEDIAFAX.

Materialul video contine si impresiile redactorului britanic din satele romanesti, de unde i-au ramas in minte in primul rand cainii maidanezi care erau peste tot, britanicul glumind in legatura cu unul care a vrut sa-l manance. "Dean (n.r. fotograful) era foarte entuziasmat de faptul ca vazuse un barbat cu o capra, bizon sau poate un bivol, nu suntem siguri - se plimbau pur si simplu in mijlocul strazii. A fost bizar sa revenim intr-un loc care intr-o oarecare masura era lipsit de civilizatie... desi este o tara din Uniunea Europeana, parea gata sa se darame".

Citeste si:
Peisaj de iarnă pe Transfăgărășan
Peisaj de iarnă pe...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.