Pentru a intampina cum se cuvinte aceasta mare sarbatoare, a Bobotezei, credinciosii tin post aspru sau chiar post negru, luand numai dimineata Agheasma Mare, pe care o au pastrata din anii trecuti.
"Oamenii se pregatesc pentru a preintampina cum se poate mai bine marea sarbatoare si de aceea, inaintea zilei de Boboteaza avem o zi in care se ajuneaza, adica Ajunul Botezului. Este o zi de pregatire duhovniceasca prin post aspru pentru a preintampina aceasta mare sarbatoare a Botezului Domnului", a declarat, potrivit MEDIAFAX, parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.
Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau sa primeasca botezul. Dupa ce erau botezati, puteau sa participe pentru prima data la Liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca.
Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alaturi de Inaltarea Sfintei Cruci praznuita la 14 septembrie, si de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, pomenita la 29 august.
Luna ianuarie este o perioada care abunda in sarbatori, a mai spus parintele Stoica.
La 1 ianuarie, Biserica a praznuit Taierea imprejur cea dupa Trup a Domnului si tot atunci crestinii ortodocsi l-au cinstit pe Sfantul Ierarh Vasile cel Mare.
Botezul Domnului sau Boboteaza este sarbatorita, ca in fiecare an, la 6 ianuarie, cand in toate lacasurile de cult ortodoxe se oficiaza slujba Aghesmei Mari. Slujba sfintirii apei se poate face atat in Ajun, cat si in dimineata zilei de Boboteaza si aminteste de momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos a fost botezat in apele Iordanului.
La 7 ianuarie, in Biserica Ortodoxa se face pomenirea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului.
Nu doar George Buhnici are probleme, ci și postul unde a acordat...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro