Lorei nu îi vine să creadă că în anul 2022 a început un război, dar mai ales nu poate să conceapă cum unele persoane pot profita de o asemenea situție grea pentru întreaga lume. Mai mult de atât, le-a transmis un mesaj dur colegilor ei de breaslă care se laudă pe rețelele sociale cu întreg ajutorul pe care l-au oferit refugiaților.

Lora, mesaje dure pe rețelele sociale

Lora a avut un șoc când a fost nevoită să vadă cum românii își fac deja planul de supraviețuire în caz de război, în urma atacurilor armatei ruse asupra Ucraienei. Mii de oamenii au plecat deja din țara lor, alții au luat cu asalt, în cursul zilei de ieri, gara din Kiev pentru a-și salva viața sau au decis să plece pe jos spre graniță. Au fost niște zile de coșmar pentru ucraineni, dar și pentru toată toată.

Lora este de părere că pandemia de COVID-19 împreună cu un război este cel mai mare coșmar pentru omenire și este ireal că trebuie să trecem prin una ca asta.

"M-am trezit citind ce trebuie să facem în caz de atac nuclear. Kit de supraviețuire 2022.. Când a început pandemia, o singură frică reală am avut, blocată fiind în cel mai frumos loc de pe pământ: să nu se repete istoria. Combinația pandemie+război este, alături de urgiile unei planete care s-a săturat de noi, cel mai mare coșmar. Și iată că îl trăim și îi vom supraviețui fiecare cum știe, cum poate..unii mai oameni alții mai gândaci. Am văzut zilele astea tot felul de tipologii care s-au vrut vizibile, mai ales online. Unii se comportă de parcă acum e momentul lor de maxim eroism..(încerc să nu cad în capcana judecății). Cred că e minunată empatia oamenilor din țara mea în această situație, dar în același timp mi se strânge inima când văd curți pline cu mâncare pozate și postate cu texte care atrag aplauze și lacrimi de emoție. Poate pentru unii e o surpriză că există oameni și nu pot să îi judec, mai ales la câtă ură a cules această pandemie..parcă ajută să vedem niște umanitate și solidaritate. Sper ca aceste curți pline cu mâncare să nu se strice sau să hrănească șobolanii ci să fie redistribuite familiilor nevoiașe de la noi, chiar dacă acum nu e lumina pe asta. Grupurile organizate ale oamenilor care pot îndruma spre cazare și chiar găzdui dar și share-urile numerelor de telefon ale organizațiilor competente în situații de acest gen sunt foarte folositoare.", a scris Lora, pe rețelele sociale.

Vedeta le-a tras la răspundere și pe vedetele care au început să se laude pe rețelele sociale cu donațiile pe care le-au făcut. Iubita lui Ionuț Ghenu a transmis printr-un mesaj postat în mediul online faptul că acest lucru nu este un moment de glorie pentru ei, ci mai degrabă o responsablitate pe termen lung.

Multe persoane publice au decis să dea o mână de ajutor ucrainenilor care au intrat în țara noastră în ultimele șapte zile, dar au postat și pe internet felul în care au făcut, fapt cu care Lora nu poate fi de acord sub nicio formă. Din punctul ei de vedere este bine că au făcut donații considerabile, dar nu și că s-au lăudat cu acestea.

"Îmi doresc să conștientizăm că acest ajutor nu este momentul nimănui de glorie, nu este un trend, un hype..e o responsabilitate pe termen lung. Și o spun pentru că e mai multă ofertă decât cerere și am văzut și oameni dezamăgiți cumva de asta. Unii chiar vor să ajute și chiar o fac, alții nu vor să piardă ocazia să mai spele din "păcate"..și în mod normal aș spune "important e că fac ceva bun, ce contează motivația?"..și chiar nu contează, doar să ajutăm cu cap, noi neavând experiență în situații de război. Eu voi folosi aceste canale de comunicații pentru a transmite ce consider că este folositor în această perioadă, prin stories și postări. Aici nu va fi totul despre război. Aici aș vrea să vă abțineți de la propagandă. Pentru mine, odată ce s-a ajuns în acest punct, toți sunt vinovați. Eu în afară de voi, cei care găzduiți familii fugite din țara lor, indiferent de cum ne-au considerat înainte de situația asta, nu am alți eroi.", a mai transmis Lora.

Citeste si:
Alexandra Stan, ajutor pentru victimele cutremurelor din Turcia:...
Alexandra Stan, ajutor pentru...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Martie 2022 - 08 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.