Portocalele sunt fructe bogate în nutrienți, fibre și vitamina C. Aceste citrice au numeroase beneficii asupra sistemului imunitar, însă pentru unele categorii de persoane, consumul acestor fructe este limitat sau chiar interzis.
Cui îi sunt interzice consumul portocalelor
Chiar dacă portocalele sunt o sursă bogată de vitamine, există categorii de persoane care trebuie să le consume în cantităţi mici sau deloc.
„Este vorba despre cei care suferă de reumatism deoarece natura acidă a sucului poate să accentueze simptomele artritei. De asemenea, şi coaja fructului trebuie folosită cu atenţie pentru că poate fi tratată chimic pentru conservare îndelungată ori pentru colorare.”, spune dr. Denisa Zaharia, medic de familie.
Coaja portocalelor pot fi acoperite de niște substanțe chimice nocive pentru sănătate. Acest lucru se poate depista cu ajutorul unui șervetel.
„De obicei, substanţele chimice de pe coaja portocalelor sunt lipicioase şi lasă pe un şerveţel urme roşiatice-portocalii, iar în cazul substanţelor de conservare, e posibil ca acestea să fie gălbui-cenuşii. Dacă există dubii asupra acestui lucru, e mai bine ca acestea să nu fie folosite", spune medicul de familie.
Cele mai bogate sucuri din fructe naturale, bogate în vitamina C
O ceaşcă de suc de portocoale proaspăt conține aproximativ 72 mg de calciu. Pe lângă vitamina C şi calciul pe care îl conțin, portocalele mai sunt bogate în potasiu, vitamina A şi beta-caroten.
Dintre toate sucurile naturale de fructe şi legume bogate în vitamina C, portocalele ocupă locul III: (conţinutul de vitamina C fiind exprimat la 100 g de produs)
- sucul de cătină albă 266 mg, I
- sucul de lămâie 53 mg, II
- sucul de portocale 50,95 mg, III
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro